Actualitate
PROTEST inedit la Cluj. Maşini ÎN PAS DE MELC, prin centrul oraşului!
Traficul în centrul municipiului Cluj-Napoca a fost îngreunat, vineri, de peste 15 maşini care au circulat cu 5 kilometri pe oră, în semn de protest faţă de măsurile Guvernului Grideanu. Participanţii spun că acţiunea de vineri este prima de nesupunere civică din Cluj-Napoca.
sursa foto gazeta de cluj arhivaParticipanţii la protest s-au adunat, vineri la amiază, într-o parcare din centrul municipiului Cluj-Napoca, după care au pornit cu maşinile pe Calea Dorobanţilor – Piaţa Mărăşti – Bdul 21 Decembrie 1989 – Str. Memorandumului – Primărie – str. Napoca – Bdul Eroilor, circulând cu viteză de cinci – zece kilometri pe oră, perturbând astfel, traficul rutier.
Şoferii care au participat la acţiune au lipit pe maşini afişe cu mesaje precum "#Rezist”, "Nu corupţiei”, "Jos penalii! Un vot legitim nu înseamnă că ţi-a cumpărat mă-ta popor” sau "În democraţie, hoţii stau în puşcărie”.
"Acţiunea de azi este prima de nesupunere civică din Cluj-Napoca faţă de măsurile Guvernului Grindeanu, am adus protestele din stradă, care au loc în fiecare seară, la un alt nivel, de a lovi în corupţi puţin mai direct. Vrem să menţinem vie flacăra protestelor, să impulsionăm protestarii prin sufocarea traficului din oraş, circulând cu viteză de 5 – 10 km/ oră. În acest fel vrem să tragem un semnal de alarmă”, a spus Dragoş, unul dintre protestatari.
Un alt participat la acţiune a declarat că Guvernul Grindeanu trebuie constrâns prin orice mijloc civic să demisioneze şi că, la Cluj-Napoca, manifestările de protest vor continua.
Pe traseu, o maşină a Poliţiei Rutiere Cluj i-a atenţionat pe şoferi că blocarea unui drum public reprezintă infracţiune. (Mediafax)