Actualitate

CSM decide dacă va sesiza Inspecţia Judiciară privind ancheta DNA şi declaraţiile procurorului general pe OUG 13

Plenul CSM va discuta în şedinţa de plen de marţi legea graţierii trimisă în Parlament de Guvernul Grindeanu, dar şi două solicitări ale Simonei Marcu, judecător membru al Consiliului, care a cerut sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru verificarea modului în care DNA şi-a arogat competenta de a face anchetă în cazul OUG 13, dar şi modul în care procurorul general a comunicat în cazul ordonanţei controversate.

Simona Marcu a cerut şi a obţinut suplimentarea ordinii de zi a şedinţei plenului CSM cu cele două chestiuni, transmite News.ro.

"Primul punct care să vizeze sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la contextul în care DNA şi-a arogat competenta de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, în sensul celor reţinute în decizia CCR, precum şi sub alte aspecte, (...) în special cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti, respectiv dacă s-au cunoscut disfuncţionalităţile de la această unitate de Parchet şi care au fost măsurile, dacă s-au luat măsuri, care au fost acestea, pentru a preîntâmpina evoluţia acestui caz (...) Al doilea punct vizează sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a verifica modul în care procurorul general, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară trimiterii OUG 13/2017, din perspectiva respectării obligaţiei de rezerva pe care o are orice magistrat", a propus Simona Marcu.

Cele două puncte propuse de Simona Marcu vor fi discutate astăzi, alături de proiectul de lege depus de PSD în Parlament privind graţierea colectivă.

Precizăm că CCR a admis, luni, sesizarea preşedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, privind existenţa unui conflict între puterile statului, apărut în urma declanşării de către procurorii DNA a unei anchete privind modul în care a fost elaborată ordonanţa 13, între timp abrogata. CCR a stabilit astfel că investigaţia DNA a perturbat activitatea Guvernului.

Anterior, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi-a declinat competenţă în ancheta pe OUG 13 - pe care a trimis-o la Parchetul General, aspect reţinut în decizia de luni a Curţii Constituţionale.

DNA a trimis dosarul pe OUG 13 la Parchetul General, pentru soluţionarea cauzei legată de cinci infracţiuni, respectiv favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţa de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri; fals intelectual.

Procurorii DNA susţin că Ministerul Justiţiei a distrus un document de la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul. Este vorba despre avizul negativ emis de această instituţie pe OUG 13, care ulterior a fost preschimbat în aviz pozitiv, iar ordonanţa a fost adoptată de Guvern pe furiş, la orele serii.

Amintim că, pe 3 februarie, Augustin Lazăr a cerut Curţii de Apel Bucureşti să suspende în totalitate OUG 13 până la momentul soluţionării cauzei la CCR, fiind unul dintre criticii ordonanţei care a scos în stradă sute de mii de oameni.

Etichete: DNA csm
Ultimele Stiri
abonare newsletter