Actualitate

Clujean prins conducând pe A 1 cu 226 km/h

Un bărbat din Cluj-Napoca a fost depistat sâmbătă pe A 1 conducând cu 226 de kilometri la oră, informează IGPR.

Potrivit unui comunicat, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale au depistat, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea — Deva, un bărbat, de 44 de ani, din Cluj-Napoca, conducând cu viteză excesivă.

El a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, la kilometrul 278, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 226 km/ h.


Polițiștii l-au sancționat cu amendă de 1.450 de lei, iar, ca măsură complementară, i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter