Actualitate

UPDATE Deputaţii au decis: "familia tradiţională" e definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Cum au votat deputaţii clujeni.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României din legea care defineşte familia a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ea urmând să ajungă apoi în Senat, camera decizională. Au fost 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotriva" şi 13 abţineri. Votul din Parlament a fost dat chiar de Ziua Europei şi împlinirea a 140 de ani de la proclamarea Independenţei României.

UPDATE

Deputaţii clujeni Csoma Botond -UDMR, Adrian Dohotaru şi Emanuel Ungureanu -USR s-au opus. Deputaţii PSD Corina Burciu şi Cornel Itu au votat pentru, la fel şi deputaţii PNL Florin Stamatian şi Adrian Oro şi Steluţa Cătăniciu- ALDE.

Deputaţii Csoma Botond şi Emanuel Ungureanu îşi argumentează votul:


“Cred că într-o societate seculară, nu putem analiza problematica familiei sau a căsătoriei numai din punct de vedere religios. Din moment ce instituţia căsătoriei este şi o instituţie de drept civil cred că trebuie să avem o abordare mai largă din mai multe puncte de vedere. Oricum, la momentul actual căsătoria este permisă potrivit Codului Civil numai între un bărbat şi o femeie. Dar dacă la un moment dat, cum mentalităţile se mai schimbă, societatea românească sau Parlamentul va dori să modifice aceste articol din Codul Civil va fi mult mai dificil, dacă avem o interdicţie la nivel constituţional. Aceasta pentru că atunci trebuie să modificăm Constituţia şi după aceea Codul Civil şi de aceea am votat împotrivă”, spune Csoma Botond.  

“Votul meu împotrivă a fost în primul rând o formă de protest împotriva ipocriziei parlamentarilor din majoritatea PSD-ALDE care folosesc familia în mod ipocrit ca o temă de dezbinare în societate în condiţiile în care, din păcate, Coaliţia pentru Familie nu susţine un referendum anticorupţie, de exemplu. Suntem într-o ţară care se declară creştină, în loc să ne ocupe să scăpăm de hoţie, ne preocupă să facem un referendum în care să stabilim ce este deja statuat. Cât de ipocrită poate fi majoritatea care are în frunte un şef condamnat penal, pe domnul Dragnea, care este divorţat şi are o amantă cu foarte mulţi ani mai tânără şi pe domnul Tăriceanu care este la a patra căsnicie şi vor să redefinească ideea de familie?! Apreciez foarte mult discursul lui Csoma Botond tolerant, calm, lucru care mă caracterizează şi pe mine. Votul meu contra nu este contra ideii de familie, ci este contra acestei iporizii extraordinare a acestor oameni, pentru că folosesc temele sensibile în interes propriu şi din păcate Coaliţia pentru Familie de data aceasta le face jocul”, spune la rândul său, Emanuel Ungureanu.  


---------------------------------------------------------------

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolului 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei.

În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor că definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
 


 

abonare newsletter