Actualitate

Cadou de la Tişe pentru Monitorul, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: AMENINŢĂRI voalate şi o încercare de INTIMIDARE

În 23 martie şi 20 aprilie Monitorul de Cluj publica două articole despre contractele suspecte încheiate de politicieni şi pseudo-jurnalişti cu instituţii de stat. Ieri a venit reacţia Consiliului Judeţean: ameninţarea voalată cu rezilierea unor contracte de publicitate.

Articolele publicate de Monitorul dezvăluiau cum un site de doi bani, care îi aparţine fostului director al Regiei Autonome de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat al Judeţului Cluj (RAADPP) Mircea Avram, stă “în gazdă” într-o clădire a Consiliului Judeţean.

Concret, firma Antreproiect Avram SRL – la care este asociat şi administrator soţia politicianului, Cornelia Avram – a închiriat de la Cluj Arena (aflată în subordinea Consiliului Judeţean) un spaţiu de 25 de metri pătraţi, denumit în acte “depozit”, pentru care plăteşte lunar 250 de lei cu TVA inclus.


În spaţiul respectiv, Mircea Avram recunoaşte că funcţionează studioul de televiziune online Cluj-am.ro, respectiv TVCluj-am.ro, deşi potrivit contractului “Locatarul se obligă: i) să folosească spaţiul cu prudenţă şi diligenţă, exclusiv potrivit destinaţiei stabilite prin prezentul contract”.

Mai mult, din fotografiile publicate chiar pe cluj-am.ro se observă că spaţiul nu este nici pe departe un depozit de 25 de metri pătraţi, ci o lojă cu vedere la terenul de fotbal, cu geam panoramic, asemănător tribunei oficiale.


Cum Mircea Avram a fost director al RAADPP şi membru al PDL şi PNL, partide care au condus Consiliul Judeţean în ultimii 13 ani, întrebarea dacă s-a folosit de influenţa sa pentru a obţine un contract avantajos pentru sine şi păgubos pentru bugetul judeţului este cât se poate de validă!

Avram cere informaţii despre Monitorul, CJ se execută urgent

Ulterior publicării articolelor, Mircea Avram a cerut Consiliului Judeţean informaţii despre contractele încheiate de “Trustul Monitorul” cu instituţia judeţeană, respectiv cu societăţile şi regiile din subordinea sa.


Solicitarea, înregistrată la Consiliul Judeţean sub numărul 110032/27.04.2017, este semnată în numele redacţiei Cluj-AM de “T. Avram”.

Consiliul Judeţean a redirecţionat solicitarea către toate instituţiile, regiile şi societăţile comerciale aflate în subordinea sa, cerându-le să furnizeze informaţiile respective.


Monitorul cere informaţii, dar primeşte o avertizare

În paralel, în 5 şi 8 mai, Monitorul de Cluj a cerut Consiliului Judeţean informaţii asemănătoare despre şase firme deţinute direct sau indirect de Mircea Avram (Avram Company SRL, Antreproiect Avram SRL, Alicia Impex SRL, Auto Avram Agent de Asigurare SRL şi Ronelia SRL).

De această dată, Consiliul Judeţean nu a procedat la fel. Răspunsul comunicat joi, 11 mai, conţine refuzul de a comunica informaţiile, sub pretextul că instituţia nu le deţine, respectiv o ameninţare voalată la adresa redacţiei Monitorul.


“Referitor la eventualele contracte deţinute de societăţile indicate de dumneavoastră cu regiile autonome şi societăţile comerciale aflate în subordinea forului administrativ judeţean şi care deţin, de altfel, personalitate juridică proprie, vă recomandăm să vă adresaţi diect acestora, deoarece Consiliul Judeţean nu este nici întrebat şi nici nu i se solicită vreun acord prealabil atunci când directorii regiilor autonome/societăţilor comerciale subordonate încheie direct contracte comerciale; de exemplu, RA Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj, Compania de Apă Someş SA, Univers T SA, Tetarom SA, Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA, care au încheiat fără licitaţie contracte de publicitate cu ziarul dumneavoastră, în anul 2016, în valoarea totală de 76.296,13 lei, nu au solicitat acordul sau aprobarea Consiliului Judeţean Cluj şi nici nu au informat forul administrativ judeţean despre contracte.”, arată documentul trimis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean.

Nimeni nu-şi asumă răspunsul ameninţător

Răspunsul nu poartă numele unui funcţionar care să-şi asume conţinutul. Potrivit unui angajat al instituţiei, “Povestea e mai complicată. Unii l-au redactat, alţii l-au trimis. (L-a scris – n.r.) cineva de pe procesul de avizare.”. Declaraţia funcţionarului, care a cerut, lesne de înţeles de ce, să îi fie protejată identitatea, explică provenienţa documentului: birourile şefilor Consiliului Judeţean, fie ei demnitarii (preşedintele sau vicepreşedinţii), fie directorii forului administrativ.

Ce nu este la fel de explicit este cum anume a calculat autorul răspunsului valoarea contractelor încheiate de Monitorul de Cluj cu cele cinci regii şi societăţi, din moment ce, potrivit aceluiaşi document, „Consiliul Judeţean nu este nici întrebat şi nici nu i se solicită vreun acord prealabil atunci când directorii regiilor autonome/societăţilor comerciale subordonate încheie direct contracte comerciale”.

Fie au folosit informaţiile solicitate de patronul Cluj-AM, Mircea Avram, fie au cerut chiar funcţionarii Consiliului Judeţean aceste cifre de la regiile şi societăţile respective. În ambele situaţii, un lucru este cert: şefii din Consiliul Judeţean aplică standarde diferite când vine vorba despre o întrebare legitimă a jurnaliştilor de la Monitorul de Cluj, respectiv de o solicitare vădit părtinitoare a patronului-politician Mircea Avram, coleg de partid cu preşedintele Alin Tişe.

Ce ne transmite Dr. Tişe?

Informaţia referitoare la contractele încheiate de societatea care editează cotidianul Monitorul de Cluj, deşi exactă, este incompletă şi constituie o ameninţare voalată.

Pe de-o parte funcţionarii Consiliului Judeţean nu spun că astfel de contracte de publicitate sunt încheiate în mod constant de societăţile şi regiile subordonate forului administrativ judeţean cu presa locală şi naţională pentru promovarea unor produse şi servicii, iar atunci când contractele sunt transparente şi corespund unor valori credibile pe piaţa de profil, când totul este legal şi la vedere, nu trebuie să fie nicio problemă. Apar semne de întrebare atunci când fie preţul este disproporţionat, fie serviciile nu sunt prestate.

Monitorul de Cluj este un cotidian care apare neîntrerupt în format tipărit de aproape 20 de ani, are un portal de internet cu traficul prezentat transparent, iar serviciile publicitare contractate au fost negociate şi prestate conform contractelor.

Mai mult, datele financiare arată că sumele respective nu reprezintă decât 5,84% din cifra de afaceri a societăţii care editează cotidianul Monitorul de Cluj. Astfel, în anul 2016, SC Monitorul de Cluj SRL a avut venituri de 1,3 milioane de lei, dar şi cheltuieli de 1 milion, reprezentând salarii, chirii şi cheltuieli cu tipărirea şi distribuirea ziarului. Din veniturile anului 2016, banii de la societăţile şi regiile subordonate CJ Cluj nu reprezintă nici măcar 6%.

Monitorul de Cluj va sesiza acest caz de încercare de intimidare organizaţiilor de media şi care analizează libertatea presei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter