Actualitate

INCONŞTIENŢĂ. MINOR rănit GRAV după ce a fost transportat ÎN AFARA MAŞINII

Un minor de 13 ani a fost rănit grav după ce s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt. Băiatul era transportat în afara unei maşini de teren în zona roţii de rezervă.

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

“Conform verificărilor efectuate, la data de 10 iulie, în jurul orei 21:00, conducătorul unui autovehicul de teren transporta neregulamentar, în exteriorul autovehicului, în zona roţii de rezervă, un minor, în vârstă de 13 ani, din Jichişu de Jos. La efectuarea unui viraj la dreapta, spre DC 175, minorul s-ar fi dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă. În urma incidentului, conducătorul auto a plecat de la faţa locului, minorul fiind transportat la spital de către o altă persoană”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.


Poliţiştii l-au identificat pe cel care a condus autovehiculul la acel moment, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 29 de ani, din Dej. Acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul a fost reţinut pentru  24 de ore de către poliţişti, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri.

abonare newsletter