Actualitate

Lucrările de modernizare a zonei „La terenuri” din Mănăștur au fost uitate de Primărie

Cea mai mare zonă de recreere, numită și „la terenuri”, din cartierul Mănăștur se află în ruine de decenii, iar primarul Emil Boc spulberă orice speranță de modernizare a spațiului dintre străzile Parâng și Mehedinți.

Locul în care mii de tineri se relaxeză în timpul liber și care numără nu mai puțin de două terenuri de tenis, șapte terenuri de baschet și două de fotbal, riscă să devină doar o amintire pentru clujeni, deoarece demersurile de renovare sunt lungi și costisitoare. Se pare că bătălia pentru terenuri se duce în instanță, iar Emil Boc nu speră că lucrurile se vor rezolva prea curând: „Sunt proceduri judiciare lungi și complicate”, a spus primarul.

Povestea terenurilor private e lungă și încâlcită, lovindu-se de dezinteresul municipalității.  După Revoluție foștii proprietari și-au revendicat în instanță parcelele peste care au fost construite terenurile de sport, iar rezultatul e că, deși încă nu există sentințe definitive, Primăria nu mai poate investi niciun ban în aceste terenuri. Consecința este vizibilă și din ce în ce mai deranjantă pentru clujeni, doarece terenurile nu doar că sunt inestetice și arată ca după război, ci pun viețile tinerilor care fac sport acolo în pericol.


Cine locuiește în Mănăștur, își aduce aminte că, odată, zona "La terenuri" era dotată cu echipamente pentru baschet, fotbal, tenis de câmp, bănci sau mese, dar, ca orice lucru care nu are niciun stăpân, a fost în scurtă vreme distrusă. Acum, la tot pasul întâlnești gunoaie de tot felul, bănci distruse, au rămas câteva picioare de beton cu fiare ieșite în afară, sticle sparte, pe scurt, zona arată complet distrusă.

Asfaltul măcinat, cu gropi în care băltește apa atunci când plouă și cu aluviuni în zona inferioară a terenurilor, scurse de la parcelele superioare și din pădurea Făgetului, reprezintă doar câteva elemente care formează decorul dezolant al zonei. Mai mult, o parte dintre panourile de baschet nu mai sunt întregi, asta și pentru faptul că la origini aceastea au fost construite din scânduri. Vopseaua, pe stinghiile care au rămas neatinse, s-a dus demult. Coșurile sunt îndoite sau lipsesc și n-au mai văzut o plasă de zeci de ani.


Readucând problema în discuție la o conferință de presă, răspunsul primarului este sec și la fel de nesemnificativ ca lucrările realizate acolo: “Progresele sunt nesemnificative”. Acesta mai adaugă faptul că lucrurile nu țin de el, deoarece multe procese de modernizare a unor zone din oraș fie rămân blocate în instanță, fie nu pot fi obținute de la proprietari: „Sunt termene amânate pe data viitoare fără motiv, sunt foarte multe procese, nu suntem foarte optimiști cu contestările în instanță”, a conchis Boc.

Monitorul de Cluj a urmărit această problemă. Vezi aici ce spuneau autoritățile despre „La terenuri”  în urmă cu doar câteva luni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter