Actualitate

CUTREMUR în Marea Egee: Bodrum din Turcia şi insula Kos din Grecia, afectate. Bilanţul victimelor: 2 morţi şi 200 de răniţi - FOTO

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 s-a produs vineri, în Marea Egee, în apropiere de coasta de vest a Turciei, informează Reuters şi Institutul american de geofizică (USGS).

MAE face verificări după seismul din Marea Egee. Până acum, nu sunt români printre victime

Ministerul Afacerilor Externe verifică dacă printre victimele cutremurului produs vineri în Marea Egee sunt şi români, până la ora transmiterii ştirii nefiind cetăţeni români care să fi solicitat sprijin consular, au declarat reprezentanţii MAE.


Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului.

Epicentrul seismului a fost înregistrat la adâncimea de 10 kilometri şi la numai 12 kilometri de cel mai apropiat oraş de pe coasta de vest a Turciei, Bodrum, o staţiune populară pentru turişti, cu o populaţie de peste 36 000 de persoane. Seismul a fost resimţit şi în insula greacă Kos, un alt centru turistic major.


George Kyritsis, primarul oraşului Kos, a declarat că cel puţin doi oameni au fost ucişi şi alte câteva persoane au fost rănite de cutremur. "Avem doi morţi şi câteva persoane rănite până acum", a declarat primarul oraşului Kos, George Kyritsis.

Serviciul de pompieri grec a declarat că a salvat trei persoane rănite prinse într-o clădire distrusă.


Preşedintele comisiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Turcia, Mehmet Halis Bilden, a avertizat cetăţenii cu privire la posibilitatea unor viitoare replici şi a adăugat că în Turcia nu s-au produs pierderi de vieţi omeneşti şi nici daune materiale.

UPDATE 09:00 Cele două persoane decedat în urma cutremurului din Marea Egee sunt din Turcia şi Suedia


Momentan nu au fost oferite mai multe detalii despre identitatea celor două victime.

Oficiali din Turcia şi Grecia au transmis că aproximativ 200 de persoane au fost rănite în urma seismului, unii pacienţi suferind răni serioase.


Autorităţile greceşti au anunţat că cele două persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Turcia şi Suedia, aceştia decedând după prăbuşirea acoperişului unui bar de pe insula Kos, relatează presa internaţională.

Peste 120 de persoane au fost rănite pe insula Kos, iar trei persoane cu răni serioase au fost transportate cu elicopterul la spitale din Creta şi Rodos.

Mai multe clădiri vechi de pe insula grecească au fost avariate, iar turiştii au fost nevoiţi să doarmă sub cerul liber din cauza numeroaselor replici care au urmat cutremurului iniţial, relatează The Associated Press.

Autorităţile au comunicat că seismul a cauzat un tsunami minor care a inundat unele porţiuni din insula Kos, avertizând oamenii să stea departe de plaje. Câteva ambarcaţiuni au fost avariate după ce zona portuară din Kos a fost inundată.

În Turcia, seismul a afectat mai multe localităţi din sud-estul ţării, mai ales staţiunea Bodrum. Esengul Civelek, guvernatorul provinciei Mugla, a transmis că nu au fost consemnate decese şi nici clădiri prăbuşite.

Autorităţile turce au indicat că cel puţin 70 de persoane au fost rănite în urma seismului şi a replicilor, potrivit The Guardian.

Institutul american de geofizică (USGS) a înregistrat nouă replici cu o intensitate de peste 4 grade pe scara Richter produse în orele următoare după seismul iniţial.

Cutremurul a declanşat şi un mic tsunami, pe Insula Kos, scrie BBC.

UPDATE 08:50 Giorgos Kyritsis, primarul insulei Kos a confirmat că două persoane au fost ucise. Kyritsis a spus că cele două victime erau de naţionalitate străină. Se crede că acestea şi-au pierdut viaţa după ce un acoperiş s-a prăbuşit peste barul dintr-un hotel.

UPDATE 08:20 Conform Institutului american de geofizică, cutremurul s-a produs în zona oraşului de coastă Marmara, situat în provincia Mugla, Turcia.

Cutremurul s-a resimţit şi în insula grecească Rhodos.

“Am fost extrem de surprinşi. Ni s-a făcut frică şi am ieşit din case”, a declarat pentru AFP Teddy Dijoux, turist care se afla în vacanţă la un hotel din insula Rhodos.

“A durat ceva timp. Mi-am adunat copiii şi am părăsit hotelul”, a spus  Sylvie Jannot, o altă turistă.

UPDATE 08:00 Cutremurul cu magnitudinea de 6.7 grade pe scara Richter a produs numeroase stricăciuni în staţiunea turistică Bodrum şi în insula din Marea Egee Kos.

Centrul istoric din Kos, plin de baruri şi alte localuri de noapte a fost devastat.

abonare newsletter