Actualitate
OPINIE. „Fake government” (sau falsa guvernare)
Toate în lumea asta sunt molipsitoare (și cele rele și cele bune), se „iau” (și de vrei și de nu vrei). Despre cele bune (de obicei) nu sunt prea multe de spus, căci sunt puține și trec, de cele mai multe ori, neobservate.
Dimpotrivă, când vine vorba despre celelalte, observăm un adevărat cult al răului, o modă a proastelor obiceiuri, o bătaie pentru modele îndoielnice și de joasă speță. Regula aceasta nescrisă (zic eu), a relei contaminări, specifică societăților imature, șovăielnice, măcinate de diverse patologii (de creștere, de transformare, de tranziție), e valabilă atât pentru indivizi, care se molipsesc comportamental, cât și pentru grupuri profesionale sau categorii sociale. Psihologii și sociologii au „materie primă” din belșug și, poate nu întâmplător, acestea sunt specializările dintre cele mai solicitate în zilele noastre, inclusiv la nivel de studiu.
„Fenomenul fake”, adică al falsului convenabil, al minciunii interesante preferabile adevărului „plictisitor”, al invenției provocatoare dezirabile conformității banale, în fine, al emoțiilor artificiale (amplificate) superioare trăirilor veritabile plate, nu este o „descoperire” a politicii (cum s-ar putea crede). El s-a generat, înmulțit și generalizat (firesc) pe calea dispersării și valorizării informației, iar jurnalismul (din păcate) i-a fost cel mai important și fidel susținător. Nu-i de mirare, pe de altă parte, că el a pătruns în politică, unde a fost „îmbrățișat” cu căldură în campaniile electorale (vezi Brexit, prezidențiale SUA, parlamentare România etc.) și s-a „strecurat” și în implementarea politicilor publice. Ba îmi iau riscul să zic că în România „fenomenul fake” a ajuns la cel mai înalt nivel, până la a deveni politică de stat și vector principal de guvernare. Adică „fake government”, respectiv, guvernare bazată pe preferabilitate și dezirabilitate, o politică a impresiei imediate (aflate în raport relativ cu adevărul și transparența) și a șocului emotional, care produce efecte de imagine pe termen scurt și în folosul celui care o practică. Rezultă o politică „stranie”, sincopată, inconsecventă, schimbătoare, impresionistă. Sau o politică înșelătoare cu dublă agenda, care urmărește cu totul și cu totul alte scopuri decât cele declarate.
Ce se poate spune despre aceste lucruri din România ultimelor luni?
Constatăm doar că de la campania electorală din decembrie încoace nimic din ceea ce se spune nu se adeverește și nimic din ceea ce se promite nu se pune în practică. Partidul desemnat câștigător în alegeri a intrat în degringoladă (ideologică și organizatorică), iar liderii aureolați ai alegerilor se află într-un proces avansat de autodistrugere de imagine și de pierdere a substanței manageriale. Evoluția acestui proces regresiv se regăseste într-o suită de falsuri provocate și susținute pe scena publică de actualul partid de guvernământ.
Fake electoral: o campanie deșănțat populistă și naționalistă. Niciodată în campaniile electorale, PSD nu a avut un discurs atât de agresiv nationalist și atât de demagogic. Pericolele externe invocate (Soros, ungurii, multinaționalele, UE, străinii) intră în categoria fake-urilor ușor demonstrabile, iar promisiunile (salarii mărite, scăderi de impozite, eliminări de taxe etc.), exagerate și renealiste, se dovedesc de nepus în practică.
Falsul ordonanței 13 (legislativ). Prima măsură importantă a noului guvern a fost un fake legislativ, celebra ordonanță 13, menită, chipurile, să fluidizeze administrația, în fond, o dezincriminare pe față a unor fapte (frecvente) de corupție, gest politic dedicat (protejării) unei persoane (Liviu Dragnea) și unui grup politic aflat la putere. Alte acte normative au urmat aceeași logică.
Fake-ul fiscal. Nu doar salariile urmau să fie mărite, dar și impozitele trebuiau să scadă, asta împotriva logicii elementare și de funcționare a unui stat și a logicii fiscale. Întâi a fost impozitul pe gospodărie (insuficient explicat, aproape deloc înțeles), la care s-a renunțat fără prea multe explicații; apoi a fost taxa de solidaritate sau impozitarea diferențiată (nedetaliată și neînțeleasă), la care, de asemenea, s-a renunțat. Și alte măsuri enunțate, creând gălăgie și emoție, și apoi uitate. De pildă pilonul 2 de pensii, creșterea/scăderea pensiilor.
Falsul guvernamental. Schimbarea premierului Sorin Grindeanu, cu întreg circul moțiunii de cenzură și al falselor analize și bilanțuri, nu aveau nicio acoperire în nevoia politică reală, era un simulacru ce trebuia să ascundă interese proprii ale liderului de partid. Un fake cu implicații (pierderi) uriașe (economice, politice, naționale și internaționale), instrumentat și dus la îndeplinire fără scupule. Rezultate zero, ciclu guvernamental reluat de la zero.
Fake-ul investițional. E de domeniul elementarului că o țară nu poate crește (veniturile) din senin, fără politici dedicate, stimulative, investiționale. Așadar, se invocă și se mizează (teoretic) pe creșteri, dar investițiile au scăzut net, iar deficitele cresc în aceeași măsură, prin risipă de resurse.
Mai sunt și alte asemenea false politici și, sigur, vor mai fi.
Dacă ar fi vorba despre niște „fake news” (informații false), oamenii s-ar mira și ar spune că dacă nu-i adevărat, măcar e spectaculos și emoționant.
Dar aici e vorba despre viața lor.
Ce vor spune descoperind adevărul?
