Actualitate
Avertismentul meteorologilor. După caniculă vin ploile.
ANM avertizează că la începutul săptămânii, în zonele de Nord şi Centru ale României se vor înregistra furtuni puternice şi precipitaţii de până la 50 de litri de apă pe metrul pătrat, în timp ce în Sud va fi în contiuare caniculă, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic.
Avertismentul meteorologilor. După caniculă vin ploile.„Până marţi diminaţa vor fi intervale în care vor fi ploi cu caracter torenţial, vijelii, descărcări electrice şi gridină, iar cantităţile de apă vor depăşi, izolat 40-50 de litri de apă pe metrul pătrat. Astfel de fenomene se vor produce preponderent în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi cea mai mare parte a Moldovei. Începând de luni noapte, furtunile vor avea loc în special în zonele deluroase, de munte, în Transilvania, Moldova şi Maramureş”, a declarat pentru Mediafax meteorologul Administraţiei Naţionale de Metorologie (ANM) Meda Andrei.
Aceste fenomene de instabilitate atmosferică pot să apară şi în regiuni din Sud şi Sud-Est, dar cu precădere începând de luni seară şi în prima parte a zilei de marţi, precizează reprezentanţii ANM. În schimb, zona de Sud a României va fi în continuare afectată de caniculă.
ANM a emis un cod portocaliu de caniculă valabil luni în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. De asemenea, Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi cea mai mare parte a Moldovei se află sub atenţionare cod galben de ploi.