Actualitate

Clujul, un imens șantier înainte de începerea școlii. LISTA lucrărilor programate a se încheia până pe 11 septembrie - GALERIE FOTO

Primarul Emil Boc a prezentat duminică o listă a unor obiective de investiții preconizate a se încheia până la începutul noului an școlar (11 septembrie).

Săptămâna trecută, primarul Emil Boc spunea că și după începerea școlii vor mai exista străzi pe care se va lucra.

”Lucrările ce țin de sensurile giratorii: Câmpului, Mehedinți, în Piața Cipariu, vor fi gata pe 15 septembrie. Imediat după, vor fi gata bretelele din Mărăști și Zorilor (strada Viilor și Observator). Strada Traian va fi gata după data 15 septembrie (este vorba despre tronsonul din fața Poliției)”, a precizat primarul Emil Boc.


Astăzi, Boc a prezentat obiectivele de infrastructură programate pentru a fi terminate până la începutul anului școlar ( 11 septembrie 2017).

1. Strada Regele Ferdinand
2. Piața Ștefan cel Mare
3. Giratoriul Izlazului
4. Lărgire Piața Cipariu
5. Lărgire giratoriu Mărăști
6. Giratoriu Câmpului - Calea Mănăștur (cu menținere în regim provizoriu);
7. Strada Artelor
8. Strada Fântânele
9. Strada Traian ( tronson cuprins între Pod Traian - Octavian Petrovici și tronson cuprins între Oașului și Haiducului);
10. Strada Zriny - între strada Brașov - strada Andrei Mureșanu


"Marcajele finale vor putea fi aplicate în funcție de vreme și de respectarea termenului de 10 zile de la data aplicării stratului de uzură", anunță primarul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter