Actualitate
Meteorologii anunţă răcirea vremii şi intensificări ale vântului
Meteorologii au emis, joi, o informare potrivit căreia până vineri seară, la ora 20.00, vremea se va răci în toată ţara.. Temperaturile se vor încadra între 14 şi 18 grade Celsius, iar în zonele montane se vor înregistra precipitaţii mixte.
Meteorologii anunţă răcirea vremii şi intensificări ale vântuluiDe joi dimineaţă până vineri, ora 20.00, vremea va continua să se răcească în toată ţara, devenind rece pentru această perioadă cu precădere în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade.
Temporar vor fi intensificări ale vântului, în special în sudul teritoriului şi în zona de munte, cu viteze la rafală de 45...55 km/h, anunţă meteorologii.
Îndeosebi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Moldova va mai ploua, dar numai pe arii restrânse se vor cumula peste 15 - 20 de litri pe metru pătrat.