Actualitate
Hajongard - istoria Clujului săpată pe pietre de mormânt, repovestită de Luminaţie
Cimitirele din Transilvania se luminează în fiecare an, în 1 noiembrie, cu prilejul Sărbătorii Tuturor Sfinţilor sau Luminaţie, când ardelenii vizitează mormintele rudelor, zi în care "prinde viaţă" şi Hajongard sau Cimitirul Mare (central) din Cluj-Napoca, vechi de cinci secole, care a adunat, între zidurile sale, mii de pietre şi poveşti de viaţă.
Datorită poveştilor de viaţă ale celor care îşi dorm aici somnul de veci, Hajondard a ajuns unul dintre cele mai importante obiective turistice din Cluj, un tur ghidat prin cimitir fiind echivalent cu o vizită printr-un muzeu.
"Cimitirul Hajongard este considerat, pe bună dreptate, Panteonul Transilvaniei, întrucât în niciun alt cimitir nu găsim înmormântate atât de multe persoane importante. Practic, cea mai mare parte a personalităţilor care au marcat viaţa culturală , artistică, politică şi ecleziastică, nu numai a Clujului, ci şi a Transilvaniei, este înmormântată aici", spune istoricul clujean Lukacs Jozsef, citat de Agerpres.
Printre destinele ale căror nume se pot descifra pe pietrele vechi se numără Antonia de Gerando (1845-1914), înmormântată în grădina luterană. Născută în Franţa, la Paris, Antónia De Gerando a venit la Cluj în 1880, în calitate de pedagog al Şcolii Superioare de Fete, funcţie pe care a deţinut-o până la moartea sa, în 1914.
Iulian Pop (1880-1923), primul primar român al Clujului, este şi el înmormântat în Cimitirul Mare.
"Avocatul Iulian Pop a fost cel dintâi român devenit primar al Clujului, după unirea Transilvaniei cu România. În acea funcţie a fost numit de către Consiliul Dirigent al Transilvaniei, la data de 19 ianuarie 1919, şi a deţinut-o până în 13 aprilie 1923, când a demisionat. Pe durata mandatului său, a fost inaugurată Universitatea Dacia Superioară, s-a dezvelit statuia Lupoaicei şi s-au început lucrările de introducere a gazului metan în oraş", spune Ioan Ciroca, autorul unei cărţi dedicate Cimitirului Mare.
O poveste tristă este evocată şi de piatra împodobită cu o jerbă de trandafiri sculptaţi, care poartă numele actriţei Imre Erzsike (1893-1913), prima victimă a cinematografiei clujene. Aceasta a murit în 1913, în timpul filmărilor pentru 'Sárga Csikó' (Mânzul galben), al regizorului Janovics Jenö.
"O secvenţă prevedea ca un grup de 6 actori aflaţi într-o barcă să cadă în apa râului. Scena s-a repetat de mai multe ori, iar la ultima dublă, actriţa Imre Erzsike a fost luată de vârtejul produs în apropierea unei mori. Operatorii şi toţi cei prezenţi au crezut că Imre Erzsike interpretează rolul din scenariu, iar când au înţeles că ea era într-adevăr în pericol, s-a dovedit a fi prea târziu. Actriţa a fost scoasă la mal şi resuscitată timp de două ore", istoriseşte Ioan Ciorca povestea actriţei care a murit, astfel, la doar 20 de ani.
Statuia unui tânăr desculţ şi cu mâinile înlănţuite, imortalizat în bronz, îi face şi astăzi pe trecători să se oprească pentru a-i afla povestea. Tyukodi Antal (1921-1936) a fost o 'victimă colaterală' a Siguranţei statului de la finele perioadei interbelice.
"În 1936, muncitorii de la fabrica de încălţăminte Dermata, viitoarea Clujana, aflaţi în grevă, şi-au înscris revendicările pe nişte afişe realizate la o tipografie clandestină. Adolescentul Tyukodi Antal a trebuit să le transporte de la tipografie la organizatorii mişcării de protest. Din nefericire, copilul nu a ajuns la destinaţie, ci în beciurile Siguranţei, care nu a ţinut cont de faptul că are în faţă doar un copil de 15 ani. Bătut crunt, băiatul a murit în câteva zile", spune autorul cărţii 'Cimitirul Central, spaţiul eternităţii personalităţilor clujene'.
Una dintre cele mai emoţionante poveşti care pot fi descoperite în Hajongard este cea a Smarandei Brăescu, prima femeie din România care a obţinut brevetul de paraşutist, fiind apoi campioană europeană în 1931 şi mondială în 1932. Smaranda odihneşte în Hajongard de mai bine de o jumătate de secol sub un nume fals, nume care a apărat-o şi în timpul vieţii.
Supranumită 'Regina Aerului', Smaranda Brăescu a trăit în ultimii ani ai vieţii sale sub numele de Maria Popescu.
"În al Doilea Război Mondial, a fost pilot în 'Escadrila Albă', pe frontul de est, salvând nenumărate vieţi. După război, alături de alte 11 personalităţi ale vremii, a semnat un memoriu referitor la fraudarea alegerilor din anul 1946, document ce a fost înmânat delegatului american al Comisiei Aliate de Control, care l-a predat delegatului sovietic. Ca urmare, Smaranda s-a ales cu o condamnare în contumacie. Nu a fost prinsă niciodată, izbutind să se ascundă, iar la finele anului 1947 a ajuns la Cluj, sub numele de Maria Popescu, primind sprijinul surorilor din Congregaţia Maicii Domnului", spune Ioan Ciorca.
Bolnavă fiind, a fost internată la clinica doctorului Iuliu Haţieganu, unde a murit pe data de 2 februarie 1848. Cu sprijinul medicului, a fost înmormântată, în secret, în Hajongard, sub numele de Maria Popescu. Relativ recent, identitatea celei care odihneşte în acest mormânt a fost descoperită, iar în 2017 Smarandei i s-a acordat, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.
