Actualitate

Ei sunt cei care ARUNCĂ GUNOAIE în Tarniţa. Consiliul Judeţean ÎI DĂ ÎN JUDECATĂ – FOTO

Consiliul Județean Cluj a făcut publice fotografii care surprind mai multe persoane care aruncă gunoaie în zona lacului Tarniţa.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj susţin că au derulat o nouă acțiune de ecologizare a zonei lacului de acumulare Tarniţa, situat în vecinătatea drumurilor judeţene DJ 107P şi DJ 107N, “deși responsabilitatea menținerii curățeniei și a colectării deșeurilor din acest areal revine Primăriei comunei Gilău”.

"În acest context, au fost strânse toate deșeurile depozitate ilegal în vecinătatea căii de rulare, acestea fiind transportate în locurile special amenajate pentru depozitare. Doar costul ultimelor două asemenea operațiuni derulate de Consiliul Județean, dincolo de resursele proprii folosite, a fost de circa 12.000 de lei: 5.344,65 lei și 6.432,43 lei. În vederea recuperării cheltuielilor presupuse de operațiunile de salubrizare, dar și a stopării fenomenului de depozitare ilegală a deșeurilor în zonă, Consiliul Județean Cluj, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție, a derulat deja o serie de controale și a identificat mai multe persoane care s-au făcut vinovate de aceste fapte. Împotriva acestora, Consiliul Județean urmează să se îndrepte cu acțiuni în justiție pentru recuperarea prejudiciului”, susţin reprezentanţii CJ Cluj.


Aceştia mai spun că “în ceea ce privește posibila soluție a gestionării deșeurilor în zona lacului Tarnița, dar nu numai, prin amplasarea de containere, pentru amplasarea acestora în imediata proximitate a drumurilor județene e nevoie ca primăriile să obțină de la Consiliul Județean autorizația necesară în acest sens”.

“În același timp însă, amplasarea unor astfel de containere nu e neapărat o soluție viabilă pe termen lung câtă vreme aceasta sunt folosite în special de localnicii și proprietarii de cabane din zonă care nu dețin contract legal pentru ridicarea deșeurilor. Soluția care se impune în acest caz și care ar putea rezolva definitiv problema deşeurilor din zonă o reprezintă efectuarea de controale de către primării și obligarea persoanelor fizice şi juridice situate în aria teritorială să încheie contracte de servicii de salubrizare”, transmite CJ Cluj.     

Ultimele Stiri
abonare newsletter