Actualitate

Un proiect clujean, premiat la nivel mondial

Proiectul clujean Food Waste Combat, proiectul JCI Cluj de conștientizare și reducere a risipei alimentare, a fost desemnat cea mai bună inițiativă locală de responsabilitate socială din rețeaua mondială JCI, organizație neguvernamentală internațională care reunește aproximativ 200.000 de tineri implicați în comunitate din peste 120 de țări.

Decernarea premiului a avut loc la Congresul Mondial JCI de la Amsterdam, unde au participat câteva mii de reprezentanți și delegați din aproape toate statele lumii. Este prima dată când la un congres mondial JCI e premiat un proiect din România. La congres a luat parte și Kofi Annan, fost secretar general ONU și fost membru JCI.

„Acest premiu ne motivează și mai mult să continuăm inițiativele de conștientizare și reducere a risipei alimentare în România. E o mare bucurie să fim premiați la nivel mondial. Distincția primită ne demonstrează din nou că tema este una de interes la nivel mondial, că merită să ne unim forțele și să acționăm în continuare. Avem planuri mari pentru următorul an. Vrem să lucrăm împreună cu supermarketurile, consumatorii, restaurantele, mass-media și să ne implicăm din punct de vedere legislativ în problema risipei alimentare. Avem o echipă dedicată, formată exclusiv din tineri voluntari, iar alături de noi vrem să-i aducem în acest demers și pe reprezentanții instituțiilor, magazinelor, restaurantelor, școlilor și, desigur, pe consumatori”, afirmă președintele JCI Cluj, Corina Brândușan.


Planurile Food Waste Combat pentru 2018

Echipa Food Waste Combat pregătește încheierea de parteneriate cu rețele comerciale cu ajutorul cărora să valorifice mâncarea cu risc de risipă și să o direcționeze către beneficiari clujeni din medii defavorizate. În plus, membrii proiectului vor lansa o campanie de audit a risipei din restaurante, vor lansa un ghid de consum al alimentelor și vor continua campaniile de informare în școli.

Mai mult, membrii JCI Cluj au inițiat recent o nouă dezbaterea publică a legii privind reducerea risipei alimentare și vor propune realizarea de campanii naționale de informare pe principalele canale media.


„Anul acesta a fost un adevarat roller coaster. Am început cu cinele comunitare - evenimente unde am gătit în comunitate, doar din legume și fructe salvate de la risipă. Am prins suficient curaj și entuziasm să continuăm și să ne facem o strategie care a primit premiul TEDx Eroilor în primăvara acestui an și 4.000 de euro oferiți de Arobs Transilvania Software. Anul 2017 a însemnat pentru noi patru cine comunitare și ajutor oferit unui adăpost de noapte din Cluj, prezența la trei festivaluri clujene, campanii de educare și ateliere practice Food Waste Combat în trei școli. Suntem o echipă de 10 voluntari și avem alături mulți alți oameni care ne-au oferit sprijinul, colaborarea și serviciile lor pro-bono, pentru simplul fapt că și ei cred în cauza noastră. Colaborăm în prezent cu echipe care fac aplicații mobile de reducere a risipei (JustNow și TimeToEat Romania), cu avocați și activiști, cu oameni implicați în proiecte de cercetare”, precizează Cami Gui, Project Manager Food Waste Combat.

Locul mâncării e în farfurii, nu în pubele!

Persoanele care doresc să se implice în proiect pot să participe ca voluntari la acțiunile Food Waste Combat sau să dea mai departe mesajul proiectului.


„Să ne amintim că risipa alimentara poate fi combătută ușor, chiar din acest moment. Cum? Să devenim mai responsabili cu alegerile făcute la cumpărături, să planificăm mai bine felul în care consumăm alimentele. Și mai ales, prin implicare activă: dând acest mesaj mai departe. Convingerea mea e ca noi, românii, vom evolua ca societate doar atunci când vom învăța să ne pese și de binele celor din jur, nu doar de cel propriu. Și se pare că facem pași mici, dar siguri, în direcția aceasta. Vă las cu îndemnul nostru, al proiectului Food Waste Combat: Locul mâncării e-n farfurii, nu-n pubele!”, mai spune Cami Gui.

Ultimele Stiri
abonare newsletter