Actualitate

O elevă i-a cerut lui Horia Șulea o motivare fiindcă a întârziat din cauza aglomerației. Ce i-a răspuns primarul

O elevă care învață la Liceul „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca, dar care locuiește în Florești a întârziat miercuri dimineața mai bine de o oră la școală. Tânăra i-a scris primarului Horia Șulea și i-a cerut o motivare, însă răspunsul edilului a fost unul ironic.

Dora Mariș este o tânără care în fiecare zi se confruntă cu aceeași problemă: traficul îngreunat și zecile de minute petrecute în mijloacele de transport în comun din cauza aglomerației din comuna Florești. În această dimineață a întârziat mai bine de o oră la școală, așa că a cerut ajutorul primarului Horia Șula. I-a cerut o motivare, pentru a scăpa de absența pe care a primit-o fără să fie vinovată, deoarece a fost nevoie de aproape 2 ore să ajungă la școală.

„Azi dimineață am pornit spre școală cu autobuzul de 06:55 și la 8:49 am intrat pe poarta școlii. Asta înseamnă că voi avea o absență la prima oră pentru care va fi nevoie de motivare. Mă puteți ajuta cu una?”, l-a întrebat Dora Mariș pe primar pe Facebook.


Primarul i-a răspuns ironic și „a trimis-o” să discute cu Alin Tișe

Răspunsul a fost un simplu emoticon care zâmbește. Însă fata nu s-a lăsat descurajată.


„Chiar v-aș fi recunoscătoare... pot să o ridic de la Primărie în orice după-masă. Cu o motivare de la domnul primar sunt sigură că m-ar lua în serios profesorii”, a continuat Dora.

Atunci, primarul, aparent bine-dispus, i-a răspuns ironic tinerei care căuta doar o soluție.


„Bineînțeles. Sunt absolut convins și eu. Doar că noi eliberăm motivări doar pentru cei din Florești și nu și pentru cei cu școala în Sibiu. Încercați la domnul Neag... sau Klaus Iohannis... ori Alin Tișe”, a scris Horia Șulea.

Când Dora i-a spus edilului că a parcurs drumul Florești-Polus într-o oră și 25 de minute, reacția sa a fost succintă.


„Perfect”, a zis Șulea.

Tânăra a fost dezamăgită de atitudinea primarului


Dora Mariș are 17 ani și este în clasa a XI-a la Liceul „Onisifor Ghibu”. Tânăra spune că cel mai probabil mesajul ei a fost interpretat greșit, motivând astfel răspunsul ironic pe care l-a primit.

„Incidentul din dimineața asta nu este primul, am mai pățit-o o dată, într-o vineri, dar ca să fim sinceri, nu se întâmplă în fiecare zi. Crezând că a fost doar un incident izolat, l-am trecut cu vederea. Însă astăzi, când am văzut că povestea se repetă și am pierdut o oră de școală în trafic, m-am gândit că persoana în măsură să motiveze absența ar fi chiar primarul comunei. Deși probabil mesajul meu a fost interpretat greșit, având în vedere răspunsul ironic al primarului, intenția mea a fost doar să justific școlii motivul absenței mele”, a explicat tânăra.

Tânăra este dezamăgită de atitudinea cu care o persoană într-o funcție publică a tratat-o și așteaptă cu nerăbdare să împlinească 18 ani, pentru a-și putea exercita dreptul de vot, în speranța că se va schimba situația în comuna în care locuiește.

„Recunosc, am fost surprinsă de replicile domnului primar. Mă așteptam ca o persoană într-o funcție publică, cu responsabilități față de cetățenii care l-au ales, să îmi ofere, chiar și în lipsa motivării, o scuză sau o alternativă la rezolvarea problemei. În schimb, m-am lovit de răspunsuri sarcastice, care mi-au demonstrat că nu sunt luată în serios. Având în vedere evenimentul, începând de anul viitor, voi profita de dreptul meu la vot”, a concluzionat Dora.

Întreaga conversație se poate citi în galeria foto.

Ultimele Stiri
abonare newsletter