Actualitate

Un tânăr a “zburat” prin Floreşti cu peste 100 km/h. Surpriză pentru polițiști când i-au cerut permisul

Un tânăr de 33 de ani a fost prins de poliţiştii rutier circulând cu o viteză ameţitoare prin Floreşti. La controlul polițiștilor, acesta a prezentat un permis eliberat de Statele Unite ale Americii.

“La data de 9 noiembrie în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier au depistat un conducător auto care rula pe DN1 E60, pe raza localității Florești, cu viteza de 107 km/h. În momentul controlului, acesta a prezentat un permis de conducere internațional eliberat de Statele Unite ale Americii. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, din Cluj-Napoca, nu deține permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter