Actualitate

AEROPORTUL Luton din Londra, închis temporar din cauza vremii. UPDATE: Zboruri anulate către Bucureşti şi Cluj/ Românii din Zborul Londra - Cluj-Napoca, debarcaţi pentru a doua oară

Zborurile cu decolare de pe aeroportul Luton din Londra au fost oprite din cauza vremii nefavorabile, astfel că pasagerii îmbarcaţi inclusiv spre destinaţiile din România sunt nevoiţi să aştepte. Pasagerii români ai cursei Luton Londra-Cluj au fost sfătuiţi să îşi facă rezervare pentru un alt zbor şi să revină luni. Ambasadorul Dan Mihalache a anunţat că un consul va merge să discute cu oamenii.

Aeroportul Luton din Londra, ÎNCHIS din cauza vremii: Zboruri către Bucureşti şi Cluj, ANULATE, iar zeci de români sunt blocaţi captura video Facebook Dale Vasile Aeroportul Luton din Londra, ÎNCHIS din cauza vremii: Zboruri către Bucureşti şi Cluj, ANULATE, iar zeci de români sunt blocaţi captura video Facebook Dale Vasile

UPDATE 19:47

Românii din aeroportul londonez, sfătuiţi să revină mâine. Mihalache: Nu suntem babysitteri publici


Cei peste 100 de pasageri români ai cursei Luton Londra-Cluj au fost sfătuiţi să îşi facă rezervare pentru un alt zbor şi să revină luni, după ce vremea a oprit zborurile la sol. Ambasadorul Dan Mihalache a revenit şi a anunţat că un consul va merge să discute cu oamenii.

"În mod excepţional un consul se va deplasa la Luton, este vorba despre două curse Wizz Air, pentru a discuta cu cetăţenii şi nu ştiu cu cine, şi cu companiile aeriene, că cu altcineva nu are cu cine, că nu au problemă cu autorităţile. Îmi menţin însă punctul de vedere: aceste lucruri nu sunt de competenţa ambasadei şi a consulatului, pentru că noi avem altă misiune şi nu suntem un fel de babysitteri publici care trebuie să facem tot felul de lucruri care ţin de relaţiile private", a declarat Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra.

Cu câteva ore înainte, ambasadorul declara că nu va acorda asistenţă consulară în astfel de cazuri.


"Au o problemă cu autorităţile? Asta e o problemă a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate întâmpla şi mie ca ambasador. Cred că oarecum am ajuns cam departe cu această discuţie cu asistenţă consulară, cu lucruri care se întâmplă şi care ţin de cum zboară avioanele în lume. Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relaţia cetăţenilor săi cu autorităţile, nu cu meteorologia", spunea Mihalache.

Pasagerii români, aflaţi în cursa care trebuia să plece duminică, la ora 7.40 de pe aeroportul Luton din Londra spre Cluj, au fost anunţaţi că zborul este amânat din cauza zăpezii.


În jurul orei 15.00, ora României, au fost îmbarcaţi din nou, dar debarcaţi la scurt timp, pe motiv că piloţii au depăşit orele de zbor pentru această zi.

Cei peste 100 de pasageri au aşteptat încă cinci ore, după ce au fost informaţi că zborul ar putea să aibă loc după ora 19.00, ora României. În cele din urmă li s-a recomandat să se programeze pentru un zbor în cursul zilei de luni şi să se cazeze peste noapte, bonurile urmând să fie decontate.


--------------------------------------------------------------

UPDATE 17:28


Dan Mihalache: Nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteo

Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a declarat că nu are cunoştinţă de situaţia românilor de pe aeroportul din Luton, dar că rolul ambasadei este relaţionarea cetăţenilor cu autorităţile, nu cu "meteorologia".
 

"Şi eu ce treabă am cu chestia asta, iertaţi-mă e o chestiune care se întâmplă, nu e în autoritatea statului să se ocupe de zborurile care sunt anulate. Acum cred că exagerăm puţin. Ce asistenţă consulară să dau eu ca ambasadă unor oameni a căror zboruri se anulează din raţiuni meteorologice. nu credeţi că am ajuns puţin cam departe? ", a declarat Dan Mihalache.

Întrebat dacă oamenii, care stau de şapte ore pe aeroport, fără să fie informaţi cu exactitate dacă vor pleca sau nu în cursul zilei, pot fi ajutaţi, Mihalache a răspuns: "Ajutaţi în ce fel? Sunt într-o problemă? Au o problemă cu autorităţile? Asta e o problemă a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate întâmpla şi mie ca ambasador. Cred că oarecum am ajuns cam departe cu această discuţie cu asistenţă consulară, cu lucruri care se întâmplă şi care ţin de cum zboară avioanele în lume. Mă interesez asupra acestui subiect, dar vă spun că nu voi da nicio asistenţă nimănui căruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul român este responsabil de relaţia cetăţenilor săi cu autorităţile, nu cu meteorologia".

UPDATE 17:05 

Românii blocaţi pe aeroportul Luton acuză că nu răspunde nimeni la ambasadă, MAE susţine contrariul

Cei peste 100 de români blocaţi pe aeroportul Luton din Londra de şapte ore susţin că au sunat la ambasada României în Marea Britanie, dar nu a răspuns nimeni. Ministerul Afacerilor de Externe anunţă, într-un răspuns că nu a fost solicitată asistenţă.

Pasagerii zborului Wizz Air W6 3302, care urmau să plece de la Londra la ora 7.40, ora locală, cu destinaţia Cluj-Napoca, spun că au apelat la autorităţile române, dar nu a răspuns nimeni la ambasadă.

Vasile Dale, unul dintre pasageri, a declarat că mai mulţi pasageri au apelat numerele existente pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, însă nu au dat de nimeni.

Peste 100 de români stau blocaţi de şapte ore în aeroportul londonez, după ce ninsoarea abundentă a dus la oprirea curselor. În jurul orei 15.00, ora României, oamenii au fost din nou îmbarcaţi, dar zborul a fost din nou anulat deoarece piloţii depăşeau orele de zbor.

Mediafax a solicitat Ministerului Afac erilor Externe detalii legat de asistenţa în cazul românilor din Londra. Potrivit instituţiei, nimeni nu a cerut ajutor.

"Ambasada României în Regatul Belgiei şi Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord urmăresc îndeaproape evenimentele legate de anularea unor zboruri către România de pe aeroporturile din Londra şi Charleroi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Misiunile diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile competente în scopul obţinerii de informaţii suplimentare şi pentru a verifica situaţia pasagerilor de cetăţenie română. Până la momentul de faţă, niciuna dintre cele două misiuni diplomatice nu a fost contactată de cetăţeni români pentru asistenţă consulară ca urmare a situaţiei semnalate. Ambasada României în Regatul Belgiei şi Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează cu prioritate situaţia şi menţin contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor legale", se arată în răspunsul MAE..

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară:

• Ambasadei României la Bruxelles apelând +32(0)2 344 0854 (telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice) sau +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

• Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord apelând +44 7738716335 (telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice) sau +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

------------------------------------------------------------

 

UPDATE 15:29

Românii din Zborul Londra - Cluj-Napoca, debarcaţi pentru a doua oară din aeronavă

Pasagerii români, aflaţi în cursa care trebuia să plece la ora 7.40 de pe aeroportul Luton din Londra, au fost debarcaţi în urmă cu câteva minute, pentru a doua oară, pe motiv că piloţii au depăşit orele de zbor pentru această zi.

Cei peste 100 de pasageri care aşteaptă de duminică dimineaţa să fie îmbarcaţi pentru a fi transportaţi la Cluj Napoca, au fost coborâţi din avion pentru a doua oară, în jurul orei 15,00 ora României.

Motivul invocat-depăşirea celor 13 ore de zbor a piloţilor, a declarat unul dintre pasageri, Vasile Dale. Pasagerii au fost anunţaţi că o altă aeronavă de la Budapesta va veni să îi preia, după care, la câteva minute le-a fost transmis faptul că un alt avion este disponibil abia luni.

-------------------------------------------------------------

UPDATE 15.00

Wizz Air: Zborul Londra - Cluj-Napoca va porni imediat după redeschiderea aeroportului Luton

Imediat ce aeroportul Luton (Londra) se va redeschide, aeronava blocată la sol din cauza vremii nefavorabile va decola spre Cluj-Napoca, au transmis duminică reprezentanţii companiei aeriene Wizz Air, potrivit Mediafax.

„Zborul Wizz Air W6 3302 de la Londra Luton la Cluj-Napoca (10 decembrie), planificat să decoleze la ora 7.40 (ora Marii Britanii), este momentan întârziat din cauza închiderii aeroportului, ca urmare a ninsorii abundente din Luton. Pasagerii sunt trataţi conform regulamentelor UE şi politicii companiei. Imediat ce aeroportul se va redeschide, aeronava va decola spre Cluj-Napoca”, au precizat reprezentanţii Wizz Air.

Advertisement„Deşi condiţiile meteo nu sunt în controlul companiei, Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor afectaţi pentru orice inconveniente cauzate şi face tot ce este posibil pentru a reduce efectele asupra pasagerilor săi”, au mai transmis reprezentanţii companiei aeriene.

Zborurile cu decolare de pe aeroportul Luton din Londra au fost oprite, duminică, din cauza vremii nefavorabile, astfel că pasagerii îmbarcaţi inclusiv spre destinaţiile din România sunt nevoiţi să aştepte.

-------------------------------------------------------------------------

„Ne pare foarte rău, nu este decizia noastră, este decizia aeroportului, acestea sunt regulile”, a transmis echipajul unui avion al companiei Wizz Air care se pregătea să decoleze, sâmbătă, spre Cluj-Napoca, scrie Mediafax.

„Vă rugăm să aveţi răbdare şi să aşteptaţi puţin, ne pare foarte rău, dar suntem cu mâinile legate”, a mai transmis

Sudul Angliei şi Ţara Galilor, afectate de ninsori abundente şi vânt puternic

Autorităţile au emis avertizări de vreme nefavorabilă în mai multe zone din Marea Britanie, cele mai afectate fiind sudul Angliei şi Ţara Galilor, unde se înregistrează ninsori abundente şi rafale de vânt care ajung până la 130 de kilometri la oră, informează site-ul postului BBC News.

În zonele înalte din Ţara Galilor stratul de zăpadă ajunge chiar şi la 28 de centimetri şi se aşteaptă ca temperatura să scadă la -10 grade Celsius în unele părţi din Scoţia şi Ţara Galilor, ori chiar până -14 grade Celsius în zone rurale izolate.

Din cauza vremii nefavorabile traficul rutier, feroviar şi aerian a fost afectat în toată Marea Britanie, înregistrându-se numeroase incidente rutiere, iar unele autostrăzi au fost închise în urma unor accidente mai serioase.

Autorităţile feroviare au anunţat că se înregistrează probleme în Ţara Galilor, Midlands, East Anglia, Londra.

Şi traficul aerian a fost afectat, unele zboruri înregistrând întârzieri mari, iar aeroportul Luton a sistat temporar zborurile.

Sursa video Facebook Dale Vasile

Etichete: cluj wizz air
Ultimele Stiri
abonare newsletter