Actualitate

Mitropolitul Clujului, Andrei: Ecologiştii au mare dreptate, noi chinuim şi pângărim pământul

Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Andrei, le-a dat dreptate ecologiştilor în mesajul rostit la finalul slujbei de Bobotează, spunând că oamenii pângăresc şi chinuiesc Pământul.

Înaltul prelat le-a explicat credincioşilor însemnătatea acestei zile, amintind că prin Botezul în apa Iordanului, Domnul a restaurat întreaga Creaţie.

"La Iordan, Domnul Iisus Hristos a restaurat întreaga creaţie. Din păcate, noi, oamenii, pângărim şi chinuim întreaga creaţie. De aceea, cei ce se problematizează, ecologiştii, au mare dreptate, pentru că noi chinuim pământul, pângărim pământul, poluăm natura înconjurătoare şi din motivul acesta este şi încălzirea globală. Este frumoasă această zi de Bobotează, dar e prea călduroasă. Aşa că Domnul Hristos ne cheamă pe toţi la restaurarea noastră lăuntrică, să devenim oameni noi. El această lucrare a făcut-o la Iordan, dar fiecare în parte, apropiindu-ne de el, trebuie să ne renaştem din nou", a spus mitropolitul Clujului, sâmbătă, la finalul slujbei de Bobotează.

IPS Andrei a îndemnat miile de credincioşi prezenţi la ceremonie să ţină cont de mesajul acestei zile şi a subliniat că este un praznic foarte important în calendarul ortodox.

"Cu acest praznic foarte mare se încheie sărbătorile, pentru că la Bobotează ni se arată Domnul Iisus Hristos, ni se descoperă întreaga Sfântă Treime. (...) De ce este aşa de mare şi de importantă această sărbătoare? Întâi de toate, pentru că ni se descoperă Sfânta Treime. (...) Apoi, este foarte importantă pentru că Domnul spală în apele Iordanului toate păcatele oamenilor. Şi-a asumat firea noastră şi a restaurat firea noastră în Iordan. Domnul Iisus Hristos restaurează întreaga creaţie, este un act regenerator, un act purificator pentru întreaga Creaţie", a spus mitropolitul.

Pentru sărbătoarea de sâmbătă au fost pregătite 15.000 de sticle cu apă, care au fost sfinţite în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Avram Iancu, unde se află Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, care a durat mai mult de trei ore, miile de credincioşi au primit sticlele cu apă sfinţită, pentru a le duce acasă. Oamenii cred în puterile vindecătoare ale apei, despre care spun că "nu se strică", chiar dacă este ţinută multă vreme fără a fi băută, semn că preotul care a sfinţit-o are har. Agerpres

abonare newsletter