Actualitate

USR acuză administrația locală că ar fi făcut favoritisme în cadrul proiectului „Bugetare Participativă”

În toamna anului trecut, 126 de proiecte au fost înscrise pentru Bugetarea Participativă. Dintre ele, 15 au fost votate de cetățenii municipiului Cluj-Napoca pentru a primi din partea Primăriei o sumă de bani pe care să o folosească la punerea lor în practică. Acum, USR acuză administrația locală că trage de timp și că ar fi nevoie de schimbări în ceea ce privește proiectul.

Reprezentanții USR Cluj au transmis că bugetarea participativă este un proiect care ar trebui să se desășoare anual, iar banii să fie mai mulți. Ei au propus ca acesta să beneficieze de o alocare financiară de 5% din bugetul de dezvoltare al orașului. De asemenea, membrii USR acuză că administrația locală dorește să împartă altfel banii, nu să ofere suma promisă inițial fiecărui proiect în parte.

„Rezultatele ediției din 2017 par deja neclare. Autoritățile au început să tragă de timp, plănuind eșalonarea unor proiecte sau suplimentarea sumelor acordare altora, deși angajamentul inițial era un buget maxim de 150.000 de euro/proiect”, au transmis reprezentanții USR printr-un comunicat de presă.


De asemenea, USR mai lansează un atac și spun că acest proiect nu ar fi fost suficient de transparent, ba mai mult, s-ar fi făcut favoritisme în ceea ce privește anumite proiecte.

„Regulamentul actual nu a câștigat încrederea cetățenilor pentru că nu oferea certitudinea unui proces corect. Spre exemplu, regulamentul conține o prevedere prin care proiectele nu pot fi acceptate dacă intră în aria altor programe ale Primăriei Municipiului Cluj-Napoca cum sunt finanțările destinate ONG-urilor, structurilor sportive etc., însă nu a fost furnizată niciodată o asemenea listă cu programe. Astfel, modul în care au fost analizate unele proiecte a dat impresia unor acțiuni discreționare, după cum s-a văzut în privința zonei La terenuri din Mănăștur, unde Primăria a respins proiectele de amenajare argumentând că toată zona nu aparține domeniului public al Municipiului, însă situația legală contrazice administrația, după cum am arătat într-o cercetare din octombrie. Au fost acceptate și proiecte care se suprapun cu alte proiecte respinse. Spre exemplu unul dintre cele care va fi implementat, Creșterea siguranței pietonale la trecerile de pietoni, are o idee similară cu un proiect respins în prima etapă care cerea iluminarea trecerilor de pietoni suplimentar pe timp de noapte.
Totodată, este de remarcat acceptarea drept proiect a unor investiții în instituții publice cu buget și canale de finanțare dedicate, precum sunt primele două proiecte clasate: Școala Nicolae Titulescu – complex educațional, respectiv Amenajare mansardă Școala Ion Creangă. Având în vedere că doar acestea două au atras 5201 de voturi dintr-un total de 10574, acestea pot fi folosite drept un exemplu foarte bun de deturnare a scopului instrumentului”, au mai transmis membrii USR.


Cele 15 proiecte câştigătoare din cadrul bugetării participative vizează, printre altele, mansardarea unor şcoli, creşterea siguranţei pietonale la treceri de pietoni prin instalarea de indicatoare rutiere luminoase permanente, realizarea unui parc în cartierul Între Lacuri, amenajarea spaţiilor publice cu unităţi de colectare inteligentă a gunoiului, trotinete electrice în sistem de închiriat, demolarea garajelor şi înlocuirea lor cu parcări şi spaţiu verde, toalete pentru toţi - proiect care prevede amplasarea în locuri strategice din centrul oraşului a unor obiecte atrăgătoare de mobilier urban cu rol de toalete publice, cu funcţie de autocurăţare, introducerea unor autobuze/microbuze şcolare cu circuit închis, precum şi realizarea unor piste de biciclete în cartiere.

Ultimele Stiri
abonare newsletter