Actualitate

Cod galben de inundaţii în județul Cluj. Apelul făcut de pompieri către localnici

Hidrologii au emis o atenţionare cod galben de inundaţii pentru râuri din 15 judeţe din nordul, vestul şi sudul ţării, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică la ora 15.00.

Codul galben a fost instituit pe râurile din bazine hidrografice din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Atenţionarea este valabilă sâmbătă dimineaţă până duminică la ora 15.00.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul sâmbătă ora 16.00 – ora 24.00 pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa-Nӑsӑud, Cluj, Bihor, Alba, Gorj şi Vâlcea.


”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedӑrii apei din stratul de zӑpadӑ şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie”, arată hidrologii.

IGSU: Localnicii din judeţele vizate de inundaţii să cureţe şanţurile


IGSU atrage atenţia ca localnicii din cele 15 judeţe vizate de atenţionarea cod galben de inundaţii să cureţe şanţurile. Echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor asigura monitorizarea zonelor vizate.

Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localităţile aflate sub incidenţa fenomenelor vizate, IGSU a dispus unităţilor subordonate monitorizarea zonelor de competenţă şi adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.


Totodată, au fost verificate şi pregătite mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale de stingere cu echipamente pentru evacuarea apei.

Echipe mixte formate din pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor asigura monitorizarea zonelor potenţial a fi afectate de inundaţii, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluţia debitelor şi a nivelurilor cursurilor de apă.


Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.

”Recomandăm cetăţenilor din zonele vizate de atenţionări să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale şi să urmărească atenţionările transmise de autorităţi”, arată IGSU.

Ultimele Stiri
abonare newsletter