Actualitate
Locuitorii de pe strada Narciselor își spun oful despre o stradă aproape impracticabilă, fără canalizare și fără iluminat public
Drama prin care trec floreștenii care locuiesc pe străzile Narciselor și Crizantemelor prinde din ce în ce mai mult contur, deoarece nu mai au speranță că se vor găsi soluții la problemele cu care se confruntă. Cel puțin nu unele din partea administrației locale.
De la stânga la dreapta: Romulus Nechit, Levente Florișca, Alin Timiș, Torja CozminMonitorul de Cluj a expus în mai multe rânduri problemele cu care se confruntă zi de zi locuitorii de pe strada Narciselor care, acum, au dorit să spună clar și răspicat ce îi supără: un drum impracticabil, lipsa canalizării, lipsa iluminatului public și lipsa unei salubrizări decente.
Liniștea plătită cu prețul unui drum aproape impracticabil
Oamenii de pe strada Narciselor s-au mutat acolo în speranța că vor avea parte de liniște, departe de agitația orașului. Cu toate că în momentul în care și-au achiziționat locuințele, administrația locală le-a promis că nu se vor emite autorizații pentru construirea de blocuri în acea zonă, acum situația pare să stea altfel. Însă, până când blocurile vor fi ridicate, oamenii tot nu au parte de pace, fiindcă zi de zi trebuie să se chinui să ajungă pe un drum aproape impracticabil, spre casele lor.
„Ni s-a spus că noi, locuitorii, de aici trebuie să înțărușăm strada. Am înțărușat-o, fiindcă a doua zi ni promitea că se va pune pietriș. Ceea ce nu s-a întâmplat, fiindcă a doua zi ni s-a spus că noi trebuie să vorbim cu proprietarii terenurilor, să cedeze teren pentru ca drumul să poată fi lățit până la 7 metri. Și doar atunci se va pune pietriș sau se va asfalta. Problema este că dacă se închide strada Crizantemelor ca să lucreze la centură, aici nu va putea ajunge ambulanța, nu vor putea ajunge pompierii. Dacă ia foc o casă, ce se întâmplă?”, a spus Romulus Nechit, unul dintre floreștenii care locuiește pe strada Narciselor.
Floreștenii au făcut numeroase sesizări către Primăria comunei, însă fără rezultat, iar acum se tem că, în curând, nu vor mai putea ajunge la propriile case.
„M-am mutat în zonă de aproximativ șase luni împreună cu familia. Când ne-am mutat aici eram conștienți că este o zonă mai izolată, fiindcă ne doream să locuim undeva mai feriți de poluare și de zgomot și practic eram conștienți și de dezavantaje. Știam că o parte din drum este privat. Noi nu ne-am făcut niciodată iluzii că primăria o să vină și o să ne asfalteze sau o să amenajeze partea privată. Noi dorim doar să își facă datorita și să amenajeze partea publică. Ce se întâmplă cu strada Narciselor, este aceeași situație cu Crizantemelor, care urmează să facă legătura cu municipiul Cluj-Napoca. Pe drumul acesta suntem complet dependenți de mașinile noastre și nici pe ele nu ne putem baza tot timpul pentru că în condiții de noroi extrem nici cu mașini de teren nu reușești să ajungi aici”, a spus Alin Timiș.
Primarul Horia Șulea i-a condiționat pe locuitorii de pe strada Narciselor
Administrația locală le-a transmis floreștenilor că pentru a putea fi asfaltată strada pe care locuiesc, este nevoie de o lățime de 7 metri, însă situația asemănătoare a unei străzi paralele le-a ridicat semne de întrebare.
„M-am mutat aici în ianuarie, chiar la început fiindcă am căutat liniște și sunt alte perspective în comparație cu orașul. Când am cumpărat casa am fost anunțat că se va asfalta, va fi amenajată centura și nu vor fi probleme. Va fi puțin deranj, am înțeles, am fost de acord, am acceptat situația. Însă am o singură nelămurire. Ni se cer 7 metri de drum pentru ca primăria să poată să amenajeze strada. Dar strada Magnoliei are 5 metri și 80 de centrimetri. Acolo de ce s-a putut asfalta și la noi nu se poate? De ce acolo se poate și 200 de metri mai în sus nu se poate face nimic? Nu am crezut că este atât de greu și este atât de dificilă comunicarea între primărie și noi. Fiindcă totuși, plătim taxe, nu am venit să furăm, am venit să stăm liniștiți și să ne vedem de treabă”, a explicat Cozmin Torja.
Drumul impracticabil duce la o serie de alte probleme pentru locuitorii din zonă. Mașina de salubrizare ajunge foarte rar la ei, gunoiul rămâne neridicat cu săptămânile și oamenii se tem că îndată ce va da căldura, situația va fi și mai dramatică.
„Avem probleme cu salubrizarea. Noi plătim gunoi lunar, dar abia săptămâna aceasta ni s-a colectat gunoiul, după aproape o lună și jumătate. Înțeleg că fizic mașina nu a putut urca pentru că e o mașină de tonaj mare, nu este cu tracțiune integrală, drumul este extrem de rău și problema are două părți. Prima parte este că noi plătim taxe, iar primăria nu s-a sesizat că nimeni nu a venit să colecteze gunoiul. Trebuia să duc gunoiul cu mașina la alte tomberoane unde mi s-a atras atenția de către locatarii din zona respectivă. A doua problemă este firma care ar trebui să se ocupe de colectarea gunoiului. Am luat legătura cu ei și mi s-a spus că ei nu au contract cu mine, nu au nicio obligație față de mine, ei au încercat, nu au putut și asta este. Se adună gunoiul. Acum nu sunt probleme, că încă e frig. Dar dacă dă căldura și plouă două zile se va împuți gunoiul”, a spus Levente Florișca.
Citește și:
Sute de locuitori ai comunei Florești riscă să nu mai poate ajunge acasă din cauza noroiului