Actualitate

RECORD: 200.000 de persoane la Zilele Clujului. Ce se întâmplă duminică, ultima zi de festival

Primele trei zile ale Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an, au reușit să adune la sărbătoarea orașului aproximativ 200.000 de locuitori și turiști. Aceștia au participat și s-au bucurat de concertele, spectacolele de teatru, atelierele creative, demonstrațiile culinare, concursurile și jocurile care au avut loc în peste 30 de locuri din oraș.

Duminică, ziua care va încheia festivalul, va fi dedicată muzicii folclorice. Astfel, pe scena din Piața Unirii va avea loc un spectacol extraordinar susținut de soliștii Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Traian Jurchelea, Ionuț Fulea și Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Furdui Iancu, Cornel Borza, Sava Negrean, Dumitru Fărcaș, Aurel Tămaș, alături de ansambluri folclorice de excepție.

În același timp, Piața Muzeului va găzdui concerte, spectacole de teatru, iar strada Mihail Kogălniceanu ateliere ale meșterilor populari și demonstrații culinare. Tot duminică, în Parcul Central și clădirea Casino vor avea loc zeci de activități pentru toate vârstele: teatru de păpuși, escaladă, tiroliană, expoziție de trenuri în miniatură și multe altele. Istoria va continua a fi povestită și duminică pe strada Potaissa, gazda taberelor istorico-militare, antice și medievale. De asemenea, clujenii se vor putea bucura și duminică de evenimentele de la Turnul Croitorilor, din Parcul Cetățuia sau de pe strada Georges Clemenceau.


Programul zilei de duminică:

Piața Unirii

10:00 Experiență virtuală: Experience Cluj


În Piața Unirii, Primăria Cluj-Napoca va deschide un stand temporar de informare pentru clujeni și turiști, unde echipa Zilele Clujului va oferi informații atât despre programul festivalului, cât și despre oraș. Clujenii care vor trece pe la stand vor avea parte, totodată, de o inedită experiență virtuală: Experience Cluj. Astfel, ei au la dispoziție trei tururi virtuale, trei experiențe unice de 360 grade, la o înălțime de aproximativ 70 metri, cu o viteză medie de 50km/h și care vor oferi utilizatorului o viziune 360 grade a centrului istoric, a pârtiei Feleacu și a dealului Cetățuia.

15:00-22:00 Compania de teatru, acrobație și jonglerie Famous Art


Peste 50 de artiști și 13 producții de teatru stradal vor transforma Piața Unirii într-o poveste plină de magie și mișcare alături de păpuși gigant, statui vivante, personaje pe catarigi, soldăței de jucărie, copaci vorbitori, Giant Madame, norișori plutitori.

13:00 Regal Folcloric


Soliști

Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Traian Jurchelea, Ionuț Fulea și Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Furdui Iancu, Cornel Borza, Sava Negrean, Dumitru Fărcaș, Aurel Tămaș.


Ansambluri

Grup vocal-instrumental Speranța, Ansamblul Folcloric Armonia Seniorilor, Ansamblul Folcloric Crăișorul, Orchestra Mazel Tov, Ansamblul Folcloric Zurbolo Cluj-Napoca, Ansamblul Folcloric Românașul, Ansamblul Folcloric Tradiții, Ansamblul Folcloric Cimișarii, Ansamblul Folcloric Dor Transilvan, Ansamblul Folcloric Struguraș, Ansamblul Folcloric Mărțișorul.

Acompaniază Orchestra Regal Transilvan

Piața Muzeului

11:00 Croitorașul cel Isteț

Teatrul de păpuşi Puck, instituţie de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, prezintă duminică spectacolul ”Croitoraşul cel isteţ”. Una dintre cele mai cunoscute, îndrăgite şi jucate piese ale Teatrului Puck s-a bucurat de un mare succes şi în cadrul multor festivaluri şi reprezentaţii în aer liber.

16:00-21:00 Caricaturi la Cornet

În fața casei lui Matei Corvin, fiecare trecător este invitat să își creeze o amintire realizată de caricaturiști profesioniști.

Concerte

19:00 Roje Piano Fantasy
20:00 Swing Electric
21:00 Sound Vectors
22:00 Satellites

Str. Mihail Kogălniceanu

10:00 Aventuri în Regat (adaptare după Frozen)

Spectacol

Organizator: Fabrica de sentimente Golden Party

Indiferent de anotimp, minunatele personaje din Frozen își croiesc drum pe scenă pentru a ne arăta prin ce aventuri au mai trecut în Regatul Înghețat. Un spectacol inedit, melodios și plin de replici memorabile, Aventuri în Regat o sa fie pe placul tuturor copiilor.

10:00-22:00 Sesiuni foto inedite Domni și doamne de altădată

Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj organizează o sesiune foto inedită cu ocazia Anului Centenarului. Costume, rochii și accesorii te vor face să îți imaginezi Clujul de altădată.

10:00-22:00 Promenada cărților

Activități:

10:00 Ateliere pentru copii. Desenăm, ne jucăm!
12:00 Ateliere pentru copii ”Să ne împrietenim cu păsările Clujului”

Organizator: Societatea Ornitologică Română, Biroul Teritorial Cluj

17:00 Premierea celor care achiziționează carte de la Promenada cărților
10:00-22:00 Târgul meșterilor populari și al comunităților internaționale

Meșteri populari și meșteșugari ai comunităților internaționale au pregătit activități și demonstrații pentru toate vârstele. Toți cei prezenți pe strada Mihail Kogălniceanu vor descoperi nu doar tehnici tradiționale, ci şi poveşti din gospodăriile de altădată, snoave, ghicitori și momente de neuitat.

11:00-16:00 Olărit-roata olarului
11:00-16:00 Pictură pe ceramică
12:00-15:00 Împletituri

Organizator: Asociația Meșterilor Populari Clujeni

11:00 Demonstrații tradiționale ale meșteșugarilor din orașul înfrățit Suwon, Coreea de Sud
11:00 Demonstrații tradiționale ale meșteșugarilor din orașul înfrățit Ungheni, Republica Moldova
10:00-22:00 Promenada  Multiculturalității

Prin acest eveniment, LADO-filiala Cluj, creează un cadru pentru dezvoltarea comunităților de migranți din Cluj-Napoca cu activități cât mai diverse și îndrăznețe prin care orașul să se îmbogățească, să se dezvolte, să crească, să se conecteze și să se împrietenească cu toți cei implicați și devotați.

11:00-23:00 Festivalul Culinar Internațional
12:00 Demonstrații culinare ale bucătarilor din orașul înfrățit Suwon, Coreea de Sud

Scenă Kogălniceanu

18:00 - 22:30 Seară de folk

Cristina Pătrașcu și Duo Mignon
Vlad Vancea
Adriana Andreica și Florin Grec
Ioan Onișor și Alexandra Sidor
Roxana Zăpârțan și Nicu Barna
Magdan Puskaș și Rareș Suciu

Strada Potaissa și Zidul Cetății

Strada Potaissa, la Zidul Cetății, așteaptă vizitatorii să descopere fragmente de istorie care vor rămâne pentru totdeauna inaccesibile în realitatea noastră cotidiană. Tabere antice și medievale, ateliere practice, lupte cu gladiatori și singurul turnir cavaleresc călare, toate vor avea loc pe una dintre cele mai frumoase străzi pietonale ale Orașului Comoară.

Tabăra Antică

10:00-20:00 Activități specifice în tabăra civilă
Activități specifice în tabăra militară
12:00 Ritualul de pregătire pentru luptă al armatei Romane
14:00 De la Napouca la Napoca. Istoria unui oraş ( partea a II-a)
17:00 Bătălia dintre barbari și romani

Tabăra Medievală

10:00-20:00 Ateliere de pielărie, ceramică, țesătorie, fierărie, instrucție a recruților, tehnici de mânuirea armelor
10:00 Trezirea la viață a taberei medievale
13:00 Prezentarea tehnicilor de mânuire a armelor medievale
16:00 Tinereţea haiducului Baba-Novac
18:00 Dansuri medievale

Tabăra Istorico-Militară

10:00-21:00 Activități de reconstituire istorico-militară şi prezentarea diverselor tehnici și tactici de epocă
11:00 Prezentare echipamentului din perioada anului 1918, anul Marii Uniri
15:00 Reconstituirea unei bătălii din primul război mondial dintre trupele române şi cele austro-ungare (partea a II-a)

Casino Centru de Cultură Urbană

10.00-18.00 Expoziție de trenuri în miniatură

Asociaţia Clubul Feroviar Crişana – Oradea organizează, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Casino Centru de Cultură Urbană Cluj, expoziţia de modelism feroviar ce va conţine reproduceri la scara 1:87 ale unor locomotive, vagoane, gări, construcţii feroviare şi peisaje, toate integrate într-o dioramă modulară complet funcţională.

Participanți:

BK 1951 Modellbahnclub Wien- Austria

Baross Gábor Vasútmodellező és Vasútbarát Klub – Veszprem, Ungaria
Hajdú Expressz Vasútmodellező és Vasútbarát Egyesület – Debrecen, Ungaria
Club Feroviar București – RomâniaClubul Fe
roviar “Crişana” – Oradea,România

Cinematograful Dacia

Cinematograful Dacia își deschide porțile anul acesta la Zilele Clujului cu o serie de proiecții si spectacole pentru copii.

11:00 Trolls (2016) - Trolii - Proiecție de film pentru copii
14:00 Storks (2016) - Berzele - Proiecție de film pentru copii
19:00 Spectacol de teatru

Organizator: Trupa de teatru Teatralia

Cinematograful Mărăști

Copiii, împreună cu familia vor putea viziona proiecții și spectacole pentru copii.

11:00 Vaiaa (2016) – Proiecție de film pentru copii
14:00 Spectacol folcloric - dedicat Centenarului Marii Uniri

Organizator: Asociația de la lume adunate și-napoi la lume date, spectacolul Hai să-ntindem hora mare.

Turnul Croitorilor

Strada Baba Novac va fi centrul serbărilor medievale. Spectacole de teatru, recitaluri de poezie medievală, fabule, spectacole de teatru de animație cu păpuși tradiționale, o școală de dans medieval, o expoziție de spade apusene celebre, o expoziție de costume tradiționale de carnaval săsesc, o școală de scrimă medievală, o școală de tir cu arc englezesc și multe alte surprize au fost organizate de Ordinul Basarabilor, Ordinul Mușatinilor, Arcașii de la Sucevița și UrzelnZunftKlausenburg pentru ediția a VIII-a a Zilelor Clujului.

Serbările medievale din Bastionul Croitorilor

10:00-21:00 Armurieri din Toledo
10:00-21:00 Vernisajul expoziției Aquarelistiri - lucrări în acuarelă
15:30 Şcoală de gastronomie medievală
18:00 Arta ocolirii - spectacol de fabule medievale
18:30 Şcoală de echitație medievală pe cal de lemn
19:00 Un dor de-a fi la fel cu cel ce speră - recital de sonete
19:30 Şcoală de dans medieval
20:00 Cântecele și dansurile lăutei - concert de lăută renascentistă susținut de Constatin LAZĂR

Organizator: Centrul Cultural Petre Țuțea

Parcul Central „Simion Bărnuțiu”

intrarea de la Opera Maghiară

10:00-18:00 Atelier de gătit sănătos ManagisBio

Sâmbătă și duminică, 19 - 20 Mai, între orele 10:00 - 18:00, vă așteptăm în Parcul Central, în cadrul Zilelor Clujului, la un atelier de gătit sănătos, realizat cu sprijinul AROBS Transilvania Software.

În cadrul acestui atelier participanții vor afla informații despre o alimentație echilibrată. Ioana Popa, nutriționist-dietetician, va prezenta modalități prin care se pot prepara mâncăruri nutritive, simple și rapide, din ingrediente bio de cea mai înaltă calitate: produse din gamele Mogli, SesameStreet, Turtle și multe altele.

10:00 - 20:00 Fun Zone powered by AROBS Transilvania Software

Organizator: Outdoor4U

Timp de 3 zile, iubitorii de aventură vor putea să își testeze curajul în Parcul Central Simion Bărnuțiu. Cei de la Outdoor4U vor fi acolo să încurajeze pe toți cei care doresc să descopere noi aptitudini la activități precum: panou de escaladă, sumo, tir cu arcul, pod indian, plasă escaladă, teren de fotbal, canoeing pe lacul Chios, piste minigolf sau escape room.

10:00 - 17:00 Provocare la înălțime alături de Salvamont Salvaspeo
12:00 - 18:00 Ateliere de creație pentru a confecționa păpuși în port tradițional

Organizator: Fabrica de sentimente Golden Party

Servicii ale Bibliotecii mobile

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj organizează activități pentru cei mici. Tema principală  de anul acesta este Centenarul – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire a României.

11:00 Recunoașteți personajul
16:00 Clujul de altădată
18:00 Poveștile Marii Uniri

* Gânduri despre Marea Unire - vizitatorii sunt invitați să scrie câteva gânduri despre Marea Unire

Organizator: Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj

intrarea dinspre Aleea Stadion

10:00 Insecte utile în biomonitorizarea mediului. Apicultură urbană
11:00 Expoziție exotică în terarii: șarpe boa, piton, tarantule, scorpioni

Zona Casino

11:00 - 13:00 și 17:00 - 20:00 Caricaturi la cornet

Foișor

16:00 Workshop "Prietenii lui Puck"

atelier de creație păpuși

17:00 Invazia marionetelor

moment artistic

Organizator: Teatrul Puck

Asociația Dog Assist:

Viziunea Dog Assist: Punând pe prim plan armonia dintre oameni și animale, prin implementarea și popularizarea terapiei asistate de animale în România, Asociația Dog Assist este dedicată să inspire, motiveze și să asigure confort beneficiarilor săi. Alături de co-terapeuții noștri patrupezi, atingem inimi, schimbăm vieți!

10:00-12:00 – Campanie de informare pentru proprietarii de animale
16:00 -19:00 - Jocuri și ateliere asistate de câini „Pawsitive Time”

În spatele Casinoului

10:00-19:00 Program de echitație pentru copii

Bulevardul Eroilor

16:00 - 21:00 Caricaturi la cornet

Reactor de creație și experiment

19:00 - În viitorul apropiat | #Teendays Sinopsis

Sala Polivalentă

10:00 Code4Cluj | Hackathon

Oferit de Endava, Code4Cluj se adresează celor pasionați de inovație, care doresc să ia parte la schimbarea orașului.

Prezentare proiecte Hackathon

Decernarea premiilor: ora 18.00

Tururi ghidate

Cluj Guided Tours este o asociație formată dintr-un colectiv de tineri pasionați de ghidaj turistic, dornici să împărtășească povestea orașului. Tururile ghidate sunt o invitație la descoperirea patrimoniului turistic al orașului, la descoperirea farmecului de altădată, a atmosferei boeme din perioada medievală, precum și a bogăției arhitecturale ce decorează centrul istoric al orașului.

Clujul de ieri și de azi, centenar multicultural

Plecare: ora 17:00 de la Centrul de Informare Turistică Bd. Eroilor nr. 6-8

Cluj-Napoca - the Treasure City

(tur ghidat în limba engleză)

Plecare: ora 18:00 Centrul de Informare Turistică Bd. Eroilor nr. 6-8

La Terenuri Mănăștur

Zilele Mănășturului este primul festival comunitar dedicat unui cartier și nevoilor sale. Anul acesta vor fi activități dedicate tuturor vârstelor, punând accent pe talentele locale, educație urbană, lucrul inter-generații, ideea de dezbatere asupra muncii, inițiativei și a situației urbanistice din cartier.

12:00 - 20:00 Ateliere pentru copii
Jocuri și activități sportive
Prim-Ajutor pentru cei mari și cei mici
Eu și prietenul meu, câinele! Cu NUCA
Să cunoaștem Cercetașii!
17:00-19:00 Masă rotundă cu Vecinii
Risipa alimentară în gospodăria noastră: Discuții și Masă cu vecinii și cu Food Waste Combat
Părinte în cartier, provocări cotidiene.
15:00-18:00 Tur sonor și lansarea Ghidului Sonor al Mănășturului
Atelierele pentru liceeni #SPUNECEVREI2 împreună cu artistul Lorand Maxim

punct de întâlnire - Cinema Dacia

Parcul Cetățuie

Concerte:

14:00 - 15:30 Slim Rocka
15:30 - 17:00 S-T-Phan
17:00 - 18:30 Le Minion
18.30 - 19.30 MedStrings Orchestra
19:30 - 20:30 Via daca
20:30 - 21:30 Ansamblul Folcloric Studențesc "Romanasul" al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
21.30 - 23:00 Jurjak

Centrul Cultural Italian
10.00-13.00 și 16.00-20.00 Expoziție de fotografie italiană Flash în România

Centrul Cultural Italian este un punct de referință esențial pentru documentare în ceea ce privește Italia, dar și un centru care promovează inițiative și activități culturale legate de tot ceea ce înseamnă cultura italiană. Flash în România este o expoziție de fotografie surprinzătoare, deschisă în timpul Zilelor Clujului pe strada Universității, nr. 7-9.

Strada Georges Clemenceau

16:00-22:00 ArtStreet

ArtStreet la Zilele Clujului 2018 aduce muzica, teatrul și prietenii pe strada Georges Clemenceau din centrul orașului. Organizator: Asociația Fapte

16.00-17.00 Micul Prinț - Teatru de păpuși / Teatru Apetit
17.00-18.00 Le Minion
18.30-19.30 Dan (byron)
20.00-21.00 Infusion
21.00-22.00 Corbu

Feleacu

BANCA TRANSILVANIA TRAIL RUNNING & UCI MTB MARATHON, ediția a VII- a

Evenimentul sportiv care aduce la Cluj cel mai mare număr de alergători și cicliști montani din România și străinătate.

19 și 20 mai Feleacu

Organizator: Clujul Pedalează

Galeria Wincon

Pripyat
vernisaj expoziție

Galeria Wincon, pe strada Dragalina nr 93

19 mai ora 19:00

Organizator: Photo Romania

Muzeul de Artă

BeerHype Festival

BeerHype reunește producătorii independenți de bere artizanală din România, pe ritmuri de muzică bună și într-o atmosferă relaxantă.

Peste 100 evenimente și 5 scene conturează ediția 2018 a festivalului, a cărei temă este Centenarul – Sărbătoarea a 100 de ani de la Marea Unire a României.

Parteneri: Autotransilvania, Avangarde Software, Betfair Romania, Endava, EnergoBit, Gerovital, Hotel Platinia, Napolact, ReWine, Turkish Airlines

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter