Actualitate

Gest UMANITAR contra bilete gratuite la Untold sau Neversea

100 de tineri s-au înscris, sâmbătă, să doneze sânge la o caravană mobilă amplasată pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca pentru a primi un bilet gratuit de o zi la festivalurile Untold sau Neversea.

Tinerii s-au prezentat, sâmbătă dimineaţă, la caravană mobilă de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca unde a început campania de donare de sânge Blood Network lansată de organizatorii festivalurilor Untold şi Neversea.

Edy Chereji, director de marketing şi comunicare Untold & Neversea, a declarat că organizatorii celor două festivaluri îşi doresc dezvoltarea campaniei de donare de sânge, astfel că în acest an caravanele mobile vor fi prezente în şase oraşe din România faţă de patru câte erau anul trecut.


”Am lansat campania de donare de sânge împreună cu Institutul Naţional de Transfuzii Sanguine şi cu platforma tehnologică de donare de sânge <Şi Eu Donez> care se va desfăşura în perioada 29 mai – 29 iunie, astfel încât toţi cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga ţară şi intră în reţeaua <Şi Eu Donez> vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile Untold sau Neversea. Oferim şi posibilitatea de a se dona sânge la caravana mobilă care va fi amplasată în şase oraşe - Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Constanţa, unde cei care donează primesc un bilet gratuit de o zi la cele două festivaluri. Caravana mobilă va funcţiona în perioada 26 mai – 24 iunie”, a declarat Chereji, citat de Mediafax.

Preţul redus la abonamentului la Untold pentru donatorii de sânge din centrele de transfuzii este de 499 de lei plus taxe, faţă de preţul normal de 650 lei + taxe, iar la Neversea de 399 de lei plus taxe, din preţul final de 550 lei + taxe al abonamentului.


Campania Blood Network din 2017 a însemnat peste 700 de donatori la cele patru caravane mobile de donare de sânge şi peste 1500 de donatori la centrele de transfuzii din întreaga ţară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter