Actualitate

Plăţile prin SMS ale rovinietei şi taxelor de pod ar putea fi îngreunate vineri dimineaţa

În data de 15 iunie, în intervalul orar 7.00-9.00, „este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor (taxelor de pod) prin intermediul SMS să fie îngreunată/întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la această componentă a sistemului informatic”, anunţă joi Compania Naţională de Drumuri.

În această perioadă, „utilizatorii pot achita rovinieta/peajul prin intermediul celorlalte canale de distribuţie”, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR.

Totodată, CNAIR reaminteşte utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din România că peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă) „poate fi achitat până la sfârşitul zilei următoare trecerii”.

Etichete: drum rovinieta
Ultimele Stiri
abonare newsletter