Actualitate

Cluj, sub cod galben de ploi și vijelii. Polițiști: cum conducem în condiţii meteo extreme

Poliţiştii recomandă şoferilor să nu ignore faptul că vântul puternic poate influenţa ţinuta de drum a autovehiculelor, iar distanţa de frânare pe un carosabil umed creşte. Patru judeţe sunt sub cod portocaliu de ploi torenţiale, iar 24 sub cod galben.

sursa foto Radio Resita sursa foto Radio Resita

Centrul Infotrafic recomandă şoferilor să nu ignore faptul că vântul puternic poate influenţa ţinuta de drum a autovehiculelor, iar distanţa de frânare pe un carosabil umed creşte.

”Dacă e necesară deplasarea cu autovehiculul pe timpul manifestărilor meteorologice, conduceţi cu viteza adaptată în permanenţă condiţiilor de drum, păstraţi în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, iar depăşirile vor fi efectuate doar după o temeincă asigurare. Sporiţi atenţia la volan şi adopaţi o conduită preventivă de condus, care vă pot ajuta în anticiparea comportamentului celorlalţi participanţi la trafic şi în evitarea oricăror pericole!”, arată Poliţia.


Judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi se află până duminică la ora 21.00 sub cod portocaliu de ploi torenţiale, în intervale scurte de timp sau prin acumulare urmând să se înregistreze cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 40 l/mp şi local 60 -70 l/mp.

Alte 24 de judeţe, respectiv Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Harghita, Hunedoara, Mureş, Prahova, Sibiu, Timiş,Vâlcea, Vaslui şi Vrancea sunt, tot până duminică la ora 21.00, sub cod galben de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 50 l/mp.


De altfel până luni la ora 10.00 este în vigoare o informare meteo pentru toată ţara, potrivit căreia se vor înregistra perioade scurte de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină.

Ultimele Stiri
abonare newsletter