Actualitate

Scurtcircuit la instalaţia de iluminat arhitectural? Imagini dinaintea declanşării incendiului de la Oradea filmate de un clujean

Un clujean aflat în vizită în Oradea a surprins imagini ale Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea cu puţin înainte de incendiul care a mistuit acoperişul clădirii şi tavanul de la etajul I. În filmare se observă o mulţime de lumini care apar intermitent pe faţada palatului. Autorul înregistrării crede că e vorba de scurtcircuite la instalaţia de iluminat arhitectural a clădirii.

Barbu Sebastian Sofron se afla sâmbătă seara pentru prima dată în Oradea şi a venit în centrul oraşului. La ora 20:53 (ora păstrată pe înregistrare), în timp ce filma în Piaţa Unirii, a observat o mulţime de flash-uri pe faţada Palatului Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, scrie digi24.ro.

„Credeam că aşa se aprind luminile, ca şi la neoane, mai greu, dar mi s-a părut că e ceva în neregulă”, susţine autorul filmării.


La scurt timp după ce Barbu Sebastian Sofron a surprins aceste imagini, acoperişul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a luat foc. Clujeanul este convins că dezastrul a pornit de un scurtcircuit la instalaţia de iluminat arhitectural.

„Acum, analizând imaginile, îmi dau seama că este 100% scurtcircuit. (...) Filmarea va fi concludentă pentru investigaţie pentru că se vede clar scurtcircuitul instalaţiei de iluminare a clădirii”, susţine Barbu Sebastian Sofron.


Investigaţiile care vor începe imediat ce pompierii vor stabili că nu mai există niciun pericol în clădire vor stabili cauza producerii unuia dintre cele mai mari incendii din ultimii ani, din Oradea.

Episcopia greco-catolică de Oradea informează că valoarea pagubelor materiale şi patrimoniale în urma incendiului este greu de estimat atât de devreme, adăugând că o comisie specială va evalua posibilitatea recuperării bunurilor distruse.


Sursa citată descrie bunurile aflate în interiorul clădirii avariate de incendiu.

"Acoperişul Palatului Episcopal a fost distrus în întregime. Doar manopera refacerii integrale a acoperişului a costat peste 200.000 de euro. Învelitoarea metalică din cupru şi decoraţiunile acoperişului au fost primite ca donaţie din Italia. Totodată, au fost avariate total sau parţial o serie de elemente arhitectonice şi decoraţiuni interioare prin prăbuşirea tavanelor şi intervenţia cu apă a pompierilor", se arată în comunicat.


Clădirea dispune de un foaier de marmură de Vaşcău în două culori, deasupra acestuia găsindu-se un vitraliu în stil Art Nouveau cu elemente renascentiste a cărui lumină vitrată lumina toată suprafaţa foaierului de marmură.

În sălile palatului se aflau patru sobe preţioase de maiolica verde, albă şi două maro, în stilul saloanelor respective. În saloane se găseau două candelabre de dimensiuni mari, unul în stil neogotic, respectiv Art Nouveau.


Ferestrele aveau sticla de secol XIX cu lemnărie în stilul încăperilor, cu rolete din epocă. Parchetul din sălile principale era o intarsie cu elemente geometrice în acelaşi stil. Uşile palatului completau desăvârşirea decoraţiunilor în stil eclectic. Inclusiv clanţele din bronz erau adevărate opere de artă, menţionează sursa citată.

Zugrăveala pereţilor era o demonstraţie de măiestrie a artei 1900. La etaj mai exista un vitraliu în holul principal. Capela adăpostea decoraţiuni specifice unui lăcaş de cult neobaroc, iar turnurile şi acoperişul aveau decoraţiuni metalice.

Palatul episcopal a fost ctitorit de către episcopul Demetriu Radu, cel care a prezidat împreună cu Gheorghe Pop de Băseşti Marea Adunare de la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918. Palatul a fost inaugurat în 1905, într-un stil eclectic, proiectat de arhitectul Rimanoczy Kalman jr.

În seara zilei de 25 august, palatul episcopal a fost cuprins de flăcările unui incendiu devastator. Incendiul a mistuit acoperişul Palatului, în întregime, devastând de asemenea şi etajul întâi al clădirii. Palatul Episcopal nu era racordat la reţeaua electrică, excepţie făcând iluminatul arhitectonic exterior care este conectat la reţeaua de iluminat stradal.

Ultimele Stiri
abonare newsletter