Actualitate

Clujenii ies în stradă la o lună de la incidentele din 10 august din Piața Victoriei

Cu titlul ”Clujenii nu uită 10 August! Alături de București și Diaspora”, un nou protest a fost anunțat pentru ziua de luni, în Piața Unirii.

Organizatorii protestului au anunțat că invită clujenii să iasă în stradă în urma incidentelor care au avut loc în data de 10 august în Piața Victoriei din București.

„A trecut o lună de zile de la momentul în care autoritățile au încercat să împiedice aproximativ 300.000 de cetățeni să își exercite dreptul la libera exprimare și adunări publice pașnice. Drepturi fundamentale, pentru care în 1989 unii au dat totul ca noi să le avem. Au dat cu gaze lacrimogene, au folosit furtunuri cu apă și au lovit oameni pașnici care stăteau cu mâinile ridicate.


Actuala grupare aflată la guvernare face totul pentru a îngenunchea Justiția și nu se vor sfii să folosească toate mijloacele ca să ne convingă să cedăm. Prin ce au făcut în 10 august însă, au obținut efectul contrar! Suntem tot mai uniți, tot mai solidari, și tot mai mulți!

Ne apropiem de punctul culminant al unei lupte care durează de 1 an și jumătate. SUNTEM AICI și excludem complet varianta de a lăsa România pe mâine hoților!”, au scris inițiatorii protestului pe rețelele de socializare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter