Actualitate
Bărbat reţinut pentru încălcarea unui ordin de protecţie. S-a furişat noaptea în casa soţiei
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care a încălcat obligațiile ce i-au fost impuse printr-un ordin de protecție.
La data de 1 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Gilău, pentru nerespectarea hotărârii judecătorești și violare de domiciliu.
“În fapt, în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, bărbatul a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, încălcând astfel ordinul de protecție prin care era obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri de aceasta și de cei patru copii minori ai acestora, precum și de domiciliul lor din Gilău. De asemenea, conform probatoriului administrat, în perioada august-octombrie 2018, bărbatul ar mai fi încălcat obligațiile impuse prin ordin de protecție, intrând fără drept în locuința persoanei vătămate, ori apropiindu-se de domiciliul acesteia. Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată (patru acte materiale) și violare de domiciliu”, transmite IPJ Cluj.
La data de 1 octombrie, bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 40 de zile.
Poliţiştii vin şi cu o serie de măsuri pentru a nu cădea victimă a violenţei domestice, printre acestea numărându-se: prezentarea la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal, prezentarea imediată la poliţie pentru a depune plângere; victima să nu îşi retragă plângerea; solicitare către instanţa de judecată să emită un ordin de protecţie.