Actualitate

Doi ani de la taxa pe “ruine”. Câte clădiri au fost refaţadizate? Primăria Cluj ameninţă că supraimpozitarea cu 500% va continua. FOTO

La începutul lui 2017, sute de proprietari din centrul Clujului au plătit impozitul majorat cu 500% pentru clădirile degradate. Primăria va continua această politică şi anul viitor.

“În urma activității desfășurate de către polițiștii locali în teren și a întâlnirilor cu proprietarii, începând din anul 2016 și până în prezent au fost evaluate, 1561 de imobile, din care, au intrat la supraimpozitare 99. Un număr de 319 imobile au fost refațadizate complet sau parțial, în special fațada la stradă, iar 42 sunt în curs de refațadizare.În cursul anului 2018 lucrătorii biroului Control Refațadizări Imobile din cadrul Poliției Locale au avut întâlniri cu proprietarii a 105 imobile, pentru acordarea de sprijin de specialitate în vederea demarării activității de refațadizare”, spune viceprimarul Dan Tarcea într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Tarcea, programul de supraimpozitare cu 500% a clădirilor degradate, început în 2016, va continua și în anii următori, efectele sale pozitive asupra zonelor în care s-a intervenit fiind vizibile.


Anul trecut, au plătit impozite mai mari cu 500% proprietarii apartamentelor din Piaţa Unirii, de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Universităţii, Virgil Fulicea, Victor Babeş, Regele Ferdinand, Memorandumului, Moţilor, Samuil Micu, Iuliu Maniu, Episcop Ioan Bob, Emil Isac, I.C. Brătianu, Horea, Frederic Joliot Curie, B-dul 21 Decembrie 1989, Bulevardul Eroilor, Piaţa Ştefan cel Mare sau Baba Novac.

Ultimele Stiri
abonare newsletter