Actualitate

Parc sau aquapark? Ce vor clujenii să se amenajeze în Gheorgheni şi ce face Primăria

Clujenii cer Primăriei să amenajeze cel mai mare parc din oraș. Municipalitatea răspunde că face aquapark!

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca ignoră solicitările cetățenilor, dar și proiectele care au câștigat finanțare în cadrul primei ediții a concursului de bugetare participativă. Vorbim despre amenajarea Parcului Est. Cei care vor acest parc sunt hotărâți să dea în judecată municipalitatea dacă va continua cu proiectul de aquapark.

Luna trecută, Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru aquaparkul din Gheorgheni. Licitația pentru studiu de fezabilitate la proiectul „Aqua Park Indoor & Outdoor și parcare - zona verde est Cluj-Napoca” a fost estimat la aproape un milion de lei (948.865 de lei). Banii vin din bugetul municipiului.


Primăria dă cu flit oricui se opune proiectului de aquapark?

În 2013, primarul Emil Boc se bătea cu pumnul în piept că va investi bani pentru realizarea acestui parc, dar a uitat în cei 5 ani care au trecut de atunci. Între timp, administrația publică locală a organizat prima ediție a concursului de bugetare participativă, în cadrul căruia proiectul Parcul Est a câștigat finanțare. Boc a uitat și de data aceasta ce a promis.


Clujenii care au solicitat ani la rând amenajarea Parcului Est s-au organizat, în urmă cu câțiva ani, într-un grup civic, SOS Lacurile Gheorgheni, în speranța că vor fi luați în serios de către municipalitate dacă se prezintă… organizat.

“Primăria răspunde autist la solicitările de a face cel mai mare parc al Clujului. Mai mulți cetățeni au cerut parc. Primăria le răspunde că face aquapark și parc-are. Mai mult, la bugetare participativă e un proiect câștigător de parc. Primăria răspunde: facem aquapark. Ce rost mai au sesizările clujenilor, votul lor, ori petiții cu 3000 de semnatari, solicitările specialiștilor etc., dacă răspunsul autorităților locale e delirant? Bătaia de joc e următoarea: voi puteți cere ce vreți, noi facem ce vrem și prezentăm că asta ați vrut voi. Mai departe, noi am cerut dezbateri pentru cea mai bună soluție de amenajare în zonă. Primarul Boc a răspuns: facem în primăvară. Nu s-a făcut. Am mai cerut încă o dată. Viceprimarul Tarcea a răspuns: facem în septembrie. Acum se transmite că se face, dar nu e nicio dată sigură. Se mimează doar populismul și deschiderea. Nu ne lăsăm: dacă insistă cu aquaparkul, care se poate amenaja în altă parte, în zona cu cea mai mare biodiversitate de păsări a orașului și cu lacuri care merită întreținute mai bine, îi acționăm în instanță pentru că procentul de ocupare a terenului pentru un astfel de proiect mamut depășește prevederile PUG-ului”, au afirmat reprezentanții SOS Lacurile Gheorgheni.


Iată răspunsul angajaților Primăriei Cluj-Napoca: “Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat acţiunea de realizare a unui studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui aquapark în zona menţionată, iar după ce se vor prezenta propunerile arhitecţilor pentru acest proiect, acestea vor fi supuse unei dezbateri publice în care toate persoanele interesate îşi pot prezenta opţiunile/obiecţiile vizând acest proiect. abia după finalizarea dezbaterii publice se poate discuta despre adoptarea unei soluţii definitive pentru amenajarea acestui teren generos ca suprafaţă şi ca destinaţie”, spune city managerul Gheorghe Şurubaru.

Parcul Est nu mai reprezintă o prioritate pentru Primărie. În schimb, vor fi cheltuiți 2 milioane euro pentru amenajarea unui parc în cartierul Între Lacuri.


Clujenii sunt amăgiţi de 10 ani cu un aquapark

În luna februarie, Emil Boc promitea, din nou, construirea unui aqua park şi a unei baze sportive pe o suprafaţă de 16,5 hectare în Gheorgheni în fosta pepinieră Becaş. Costurile realizării aqua park-ului se ridică la suma de 30 de milioane de euro.


Potrivit municipalităţii, aqua park-ul se va ridica pe aproximativ 11-12 hectare “şi va conţine cele mai moderne dotări în domeniu”, iar pe o suprafaţă de aproximativ 4 hectare de teren ar urma să se realizeze o bază sportivă pentru performanţă în Cluj-Napoca “pentru U Cluj, dar şi pentru celelalte echipe, CFR Cluj sau altele”.

În privinţa realizării, baza sportivă ar costa 1,52 milioane de euro, bani care ar uma să vină din bugetul Primăriei Cluj-Napoca.

“Partea care ţine de realizarea aqua park-ului, o lucrare care se cifrează undeva la 15-20-30 de milioane de euro, propunem să o realizăm în privat, cu o firmă privată care va fi selecţionată potrivit procedurilor de achiziţie publică, mă refer la un contract de concesiune lucrări. Pentru a se putea demara investiţia avem nevoie de aprobarea în Consiliul Local a studiului de fezabilitate, a studiului de oportunitate şi a masterplanului. Pentru ca aceste lucruri să se realizeze trebuie nişte cheltuieli făcute”,a mai spus edilul.

Viceprimarul Dan Tarcea spunea la acea dată că cele 12 hectare pentru aqua park se vor împărţi în felul următor: două zone de câte patru hectare pentru partea de aqua park interior plus exterior, plus o parte de parcare pe aproximativ trei hectare de teren pentru a fi amenajate 800 de locuri de parcare.

“Pe partea de exterior, am gândit minim cinci tobagane, care să aibă o înălţime echivalent cu un bloc de 6 etaje. Practic, ne dorim să fie un aqua park modern. La fel, avem o zonă creionată pentru copiii între 3 şi 7 ani care să fie restricţionată, iar la partea de interior acest aqua park va fi dotat cu parte de spa, saună, înfrumuseţare, diverse tratamente, iar inclusiv la exterior ne-am gândit să amenajăm tobogane care să fie folosite şi funcţionabile şi pe perioada iernii. Terenul este într-o zonă care se potriveşte, iar în acest moment avem în discuţie să demarăm şi un studiu de trafic pentru a falicita cât mai uşor accesul la această infrastructură”, a spus Tarcea.

Emil Boc mai spunea că aqua park-ul este “una dintre nevoile actuale ale Clujului”.

Comuna Chinteni a fost inclusă de Guvern pe lista de finanțare pentru un aquapark. Dacă totul merge conform planurilor, în trei ani aquaparkul ar urma să fie construit. La Cluj-Napoca, autorităţile se chinuie de cel puţin 10 ani să amenajeze un parc acvatic şi au reuşit în tot acest timp să ducă opinia publică cu zăhărelul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter