Actualitate

ACCIDENT GRAV în centrul Clujului, între un TAXI și o mașină care circula PE SENS INTERZIS! - GALERIE FOTO-VIDEO

O mașină care circula pe sens interzis și un taximetru s-au ciocnit violent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în fața magazinului Sora de pe Bulevardul 21 Decembrie.

Șoferul taximetrului a rămas încarcerat și cei doi pasageri au fost răniți ușor în urma impactului.

La locul accidentului a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare și a două ambulanțe.


O șoferiță din Deva a intrat pe banda destinată transportului în comun, pe sensul de mers dinspre Piața Unirii către Avram Iancu.

În urma testării cu alcooltestul a rezultat că niciunul dintre cei doi conducători auto nu consumase alcool.


Traficul a fost blocat câteva zeci de minute pentru efectuarea măsurătorilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, în jurul orei 00:30, conducătorul unui taximetru, bărbat în vârstă de 50 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea auto pe strada 21 Decembrie 1989, ajuns la intersecția cu strada Bolyai Janos, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe strada respectivă. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe banda destinată mijloacelor de transport în comun, de o tânără de 18 ani, din Deva. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a taximetristului și a două pasagere din autovehiculul acestuia. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și nu au consumat alcool. Fiecare șofer a încălcat câte o regulă de circulație, dar cauza accidentului este neacordare de prioritate. Conform primelor cercetări taximetristul, prin efectuarea virajului la stânga, nu ar fi acordat prioritate de trecere conducatoarei auto, care circula pe banda mijloacelor de transport în comun.

Etichete: taxi accident
Ultimele Stiri
abonare newsletter