Actualitate

Sistemul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar are PROBLEME TEHNICE

Cei care doresc să își ridice cazierul judiciar vor întâmpina probleme în această perioadă din cauza unor probleme tehnice care au apărut la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Sursă foto: radiocluj.ro Sursă foto: radiocluj.ro

„Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS a suferit o avarie de natură tehnică, iar activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar este îngreunată.

În acest moment colegii de la structura de comunicații și informatică lucrează pentru remedierea situației apărute, în cel mai scurt timp.


Structurile de cazier judiciar vor putea primi în continuare cereri de la cetățeni, urmând ca documentele să fie emise ulterior, în termenul legal de 3 zile.

Imediat cum vor apărea informații noi, le vom aduce la cunoștința opiniei publice.Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții IPJ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter