Actualitate

ȘOCANT! Un militar din Turda a murit electrocutat în timpul pregătirilor pentru Ziua Națională

Un militar a murit electrocutat, vineri, în timp ce se afla pe un tanc în Gara Alba Iulia. Din primele informaţii reiese că militarul participa la descărcarea unor tancuri pentru parada de Ziua Naţională.

Acesta s-ar fi atins de linia de cale ferată, care în mod normal ar fi trebuit să fie fără curent, relatează alba24.ro.  Victima este un subofițer care venea cu convoiul de tancuri de la Turda.

„Am văzut când s-a ridicat în sus a atins capul de firul de înaltă tensiune și l-a aruncat de acolo ca pe o păpușă. S-a urcat pe tanc! Am văzut o flamă roșie, o bubuitură”, a declarat un martor, pentru sursa citată.


Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Oliver Anghel, a declarat pentru Mediafax că „s-a înregistrat un eveniment nefericit la o coloană de blindate care se deplasa pentru ceremonia militară de la Alba Iulia”.

Echipele de intervenţie au fost chemate imediat pentru a oferi ajutor unui militar surprins pe un tanc, în Gara Alba Iulia.


„Din primele informaţii a fost electrocutat. Se afla pe tehnica militară. Incidentul a avut loc în gara Alba Iulia”, a spus Oliver Anghel.

Potrivit acestuia, în ciuda manevrelor de resuscitare, viaţa militarului nu a mai putut fi salvată.


O echipă a fost desemnată de către comanda unităţii, iar aceasta urmează să verifice cauzele morţii militarului care a fost electrocutat, vineri, în timp ce se afla pe un tanc în Gara Alba Iulia, a declarat Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
„Este un moment nefericit pentru noi. Din păcate, un militar în această dimineaţă şi-a pierdut viaţa. Voiam să fie un moment de bucurie pentru toţi românii, dar anunţăm că azi (vineri, n.r) un militar din cadrul Batalionului 3 Apărare Potaissa, localitatea Turda, judeţul Cluj, care executa o misiune pe timpul debarcării tehnice militare în Gara Alba Iulia, tehnică ce urma să participe la ceremonia militară din 1 decembrie, şi-a pierdut viaţa. A fost surprins în timpul manevrelor de debarcare a tehnicii de un arc electric. (...) Conducerea MApN e alături de familia militarului. Comanda unităţii a stabilit o echipă care să cerceteze cauzele producerii acestui tragic eveniment”, a declarat colonelul Oliver Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.

O comisie a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” va cerceta cauzele producerii accidentului, fiind anunţat deja Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, informează MApN, printr-un comunicat de presă.

abonare newsletter