Actualitate

Salonul Anual de Artă, deschis în zi de sărbătoare

Ediția de iarnă a Salonului Anual de Artă al Uniunii Artiștilor Plastici Cluj a debutat joi seară, sub semnul sărbătorilor. Aceasta este un omagiu adus Centenarului și, în același timp, un semn al sărbătorilor de iarnă.

Vernisajul expoziției „Salonul Anual de Artă” a avut loc joi, 6 decembrie, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Printre invitații marcanți s-au numărat prof. univ. dr. Ioan Sbârciu - președintele Senatului Universității de Artă și Design Cluj; Lucian Nastasă-Kovács - managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Ioan Horvath Bugnariu - președintele filialei Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici, prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu și prof. univ. dr. Teodor Botiș.

Creațiile artiștilor clujeni au preluat motive importante pentru lumea tradițională românească și au evocat personalități marcante ale Unirii, precum regele Ferdinand și regina Maria.


Expoziția va putea fi vizitată până în 7 ianuarie 2019.

Ultimele Stiri
abonare newsletter