Actualitate

Pasajul pietonal de pe Calea Florești plin de mucegai, de gunoi și cu tencuiala picată FOTO

În urmă cu doi ani, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca anunțau cu surle și trâmbițe că pasajele subterane de pe Calea Floresti au fost redeschide traficului pietonal. Un an mai târziu, din cauza calității proaste a lucrărilor, dar și din cauza nesimțirii clujenilor, a fost nevoie ca pasaje sa fie reabilitate. Acum iar sunt într-o stare dezastroasă.

La data de 1 iunie 2016, Primăria Cluj-Napoca anunța că lucrările de modernizare a celor două pasaje subterane de pe Calea Florești au fost dinalizate. Reparațiile au constat în: salubrizare, zugrăvire, tencuieli și finisaje. Au fost amplasate 6 corpuri de iluminat și 6 camere de supraveghere.

Lucrările de modernizare au durat aproximativ două luni, iar valoarea acestora s-a ridicat la 165.540 de lei fără TVA.


Un an mai târziu, pereții erau crăpați, igrasia se așezase frumos peste tot, un miros înțepător de urină îi lovea pe trecători. În urma nemulțumirii cetățenilor și a faptului că presa a atras atenția asupra problemelor, în vara anului 2017, pasajele au fost renovate iar.

Acum, în iarna anului 2018, situația este la fel de tristă. Apa se infiltrează în pasaj, oamenii își aruncă gunoiul acolo, pereții sunt iar crăpați și plini de igrasie. De asemenea, pereții sunt plini de grafitti-uri, ceea ce înseamnă că acele camere de supraveghere ori nu funcționează, ori nimeni nu verifică filmările.


De asemenea, în urmă cu 2 ani și jumătate, când a fost anunțată finalizarea lucrărilor, Primăria mai anunța că, într-o etapă ulterioară, „are în vedere amenajarea de scări rulante, după rezolvarea în integralitate a problemelor juridice legate de revendicările și procesele existente”. Când se va întâmpla asta, însă, nu se știe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter