Actualitate
Transportul public în comun din Cluj-Napoca poate fi plătit cu telefonul
Banca Transilvania şi PTP Online lansează în Cluj-Napoca facilitatea de plată cu telefonul, prin aplicația 24pay, a biletelor şi abonamentelor online pentru transportul cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul şi micobuzul, operat de Compania de Transport Public Cluj-Napoca.
Banca Transilvania şi PTP Online contribuie la transformarea Clujului în Smart City. Clujenii, studenții şi turiştii au la îndemână de acum înainte o modalitate modernă, rapidă şi sigură de achiziționare a acestora, fără costuri suplimentare.
BT şi PTP Online – compania care a dezvoltat aplicația 24pay şi membră a grupului de firme Ecco Group Development – şi-au propus să contribuie împreună la dezvoltarea serviciilor online în domeniul transportului public, o arie mai puțin acoperită în România. Facilitatea a fost lansată până acum în alte şase orașe din România – Arad, Brașov, Iași, Râmnicu Vâlcea, Timișoara şi Sibiu, la care se adaugă acum Cluj-Napoca.
Titlurile de călătorie vor putea fi achiziționate atât din mijloacele de transport în comun, cât și din stații. Astfel, clujenii vor putea cumpăra bilete pentru o călătorie urbană sau bilete cu durată de 45 minute, dar și abonamente de 24 ore, 72 ore, săptămânale și lunare. Călătorii nu vor achita niciun cost in plus față de prețul biletului, aplicatia 24pay fiind gratuită atât pentru utilizatori, cât și pentru Compania de Transport.
Aplicația 24pay poate fi descărcată gratuit din Google Play sau App Store, iar ulterior este necesară înrolarea unui card Visa sau Mastercard.
Trei modalități de achiziționare a biletelor şi abonamentelor, din mijloacele de transport public sau din stațiile din Cluj-Napoca:
- Prin aplicația 24pay, secțiunea Transport public;
- Prin apropierea telefonului de simbolul NFC de pe afișele 24pay din mijloacele de transport în comun;
- Prin tastarea codului de 4 cifre de pe afișele 24pay din autobuze. Această opțiune de plată este o premieră față de celelalte 6 oraşe în care aplicația 24pay a fost lansată până acum.
"Prin această lansare, Banca Transilvania, ca parte a comunității clujene, contribuie la transformarea Clujului în Smart City. Pentru BT, investițiile, parteneriatele şi proiectele de transformare digitală sunt o prioritate, conferind confort şi mobilitate clienților şi comunităților", afirmă Marius Flore, director Servicii Digitale Integrate, Banca Transilvania.
"Ne bucurăm că am extins serviciile digitale de plată cu telefonul a transportului public în Cluj-Napoca, fiind un oraș important în cadrul strategiei PTP Online de extindere la nivel național. Sistemul 24pay este pus la dispoziție în mod gratuit operatorilor de transport, fără a fi percepute costuri pentru dezvoltarea și implementarea aplicației. Practic, cu o singură aplicație, orice persoană care locuiește sau călătorește în aceste șapte orașe din țară poate achita simplu și rapid, fără niciun cost adițional, transportul în comun prin intermediul telefonului, prin aplicația 24pay în care este înrolat cardul bancar, fără să mai caute o casă de bilete sau să aibă nevoie de bani cash", declară Dan Cernea, director general PTP Online.