Actualitate

Bilanț ISU Cluj. Aproape 18.000 de intervenții în 2018, echipaje DEFECTE, DEFICIT de personal. Care sunt OBIECTIVELE pentru 2019?

Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, general de brigadă Ion Moldovan, a susținut miercuri, 30 ianuarie, la sediul unității, o conferință de presă pe tema „Evaluarea activității derulate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență în anul 2018”.

Gestionarea situațiilor de urgență a fost realizată de echipajele din cele zece gărzi de intervenție și puncte de lucru, situate în diferite zone din județul Cluj.

Aproape 18.000 de acțiuni

În anul 2018, subunitățile au desfășurat un număr de 17.831 acțiuni din care: 12.968 intervenții SMURD, 2.973 pentru situații de urgență și 1.890 recunoașteri respectiv exerciții tactice, cu forțe și mijloace în teren. Există o scădere a numărului de intervenții față de anul trecut cu cca. 4,18 %, acest lucru datorându-se în special faptului că au fost perioade în care ambulanțele SMURD au fost defecte, fondurile financiare pentru reparații fiind insuficiente.


De asemenea, în anul 2018 au fost 312 solicitări fără intervenție (apeluri false, inexistența persoanei căzute în locuri publice sau alte situații) şi 23 de intervenții în colaborare cu servicile voluntare și private pentru situații de urgență, în scădere față de anul 2017. 535 persoane au avut nevoie de asistența pompierilor (rămase blocate, intenția de suicid, etc)  iar altor 13.219 li s-a acordat ajutor medical calificat de către SMURD. Victimele în alte intervenții decât SMURD, respectiv 71 decedați și 85 răniți, sunt în scădere față de anul trecut.

Detașamentele de pompieri din Cluj-Napoca, cele mai solicitate

Statistica realizată arată diversitatea numărului de intervenții în toate subunitățile, cele mai multe acțiuni fiind executate de către cele două Detașamente de Pompieri din municipiul Cluj-Napoca, acestea acționând la 9.853 situații de urgență, reprezentând 61,8 % din totalul intervențiilor pe inspectorat. În ceea ce privește numărul intervențiilor lunare, gestionate de către unitate, se constată un vârf în luna octombrie, cu 1.915 solicitări. Media intervențiilor zilnice/inspectorat se află în jurul valorii a de 49 cazuri.


Din statistica timpilor de deplasare se constată un timp de 14.09 minute la intervențiile SMURD, respectiv 12 minute și 59 secunde la intervențiile în situații de urgență, ceea ce este un timp de reacție bun, susțin reprezentanții ISU Cluj, având în vedere configurația județului Cluj și faptul că, încă, nu există autospeciale noi în toate gărzile de intervenție și punctele de lucru din structură.

Echipaje defecte, deficit de personal

Sub aspectul dificultăților identificate, anul 2018 a fost marcat, pe linia acordării primului ajutor medical, de imposibilitatea de a menține în intervenție toate ambulanțele SMURD, astfel că s-au înregistrat 1.195 zile de nefuncționare a uneia sau mai multor ambulanțe deodată (în luna mai au fost scoase din intervenție 6 ambulanțe din totalul de 12 incluzând aici și ambulanța de neonatologie).


La momentul actual, ISU Cluj este încă deficitară la dotarea cu tehnică, încă există gărzi de intervenție care nu au cel puțin o autospecială nouă, intervenind cu cele vechi, care nu mai au eficiența de altă dată, astfel timpul de ajungere la locul intervenției este destul de mare.

ISU Cluj a întâmpinat greutăţi în anul 2018 pe linia segmentului de prevenire a situaţiilor de urgenţă, datorită numărului mic de personal din acest compartiment şi a volumului foarte mare de muncă, care trebuie executat zi de zi, cumulat cu termenele de emitere a avizelor sau autorizaţiilor de securitate la incendiu.


Deși la subunitățile din municipiile Cluj-Napoca și Dej există un procent de încadrare de peste 90%, deficitul este înregistrat la celelalte subunități. Pe lângă acest fapt, unitatea este subdimensionată pentru ceea ce însemnă numărul și complexitatea misiunilor de la nivelul județului (în jur de 730 angajați, față de nevoia de circa 900).

Media de vârstă a personalului unităţii se află în jurul valorii de 38 ani. Au fost înregistrate două evenimente care au fost încadrate ca accidente de muncă.


Obiective pentru anul 2019

– Completarea deficitului de personal la nivelul unităţii şi subunităţilor subordonate (în special completarea echipei de scafandrii);

– Deschiderea a două puncte de lucru în localitățile Gherla și Chinteni, unde autoritățile locale intenționează să construiască clădiri noi pentru aceste proiecte;

– Continuarea reabilitării spațiilor subunităților (garajul de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca și cel de la Detașamentul Huedin, pavilionul central și platoul subunității de la Turda);

– Intabularea terenului și construcțiilor de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter