Actualitate

FOTO. Un sat întreg de lângă comuna Feleacu, IZOLAT din cauza zăpezii. Drumul este BLOCAT!

Locuitorii din Casele Miceşti, sat care aparţine de comuna Feleacu, aflat la câţiva kilometri de Cluj-Napoca susţin că de o săptămână sunt izolaţi şi în imposibilitate de a ieşi din sat să se aprovizioneze cu mâncare şi apă din cauza drumului comunal, care este blocat din cauza zăpezii.

“Având în vedere starea actuală a DC 71 ce leagă Feleacu de Casele Miceşti, de o săptămână, toţi locuitorii satului Casele Miceşti suntem izolaţi şi în imposibilitatea de a ieşi din sat, implicit de a ne aproviziona cu alimente şi apă şi de a ne onora obligaţiile contractuale la locurile de muncă, iar copiii nu pot ajunge la şcoli, grădiniţe sau creşe”, susţin oamenii.

Drum impracticabil de la prima ninsoare, blocat total în momentul de faţă


Aceştia susţin că drumul este impracticabil încă de la prima ninsoare. “Singurele momente când primarul a trimis o maşină cu o lamă mică şi ineficientă a fost acela în care noi am sunat la Serviciul de Urgenţă 112, la Pompieri, la SMURD. La Primăria Feleacu sunăm zilnic şi de câteva zeci de ori pe zi, rezultatul fiind nul! Ne întrebăm ce ar trebui să se întâmple încât primarul comunei Feleacu să fie sensibilizat şi să-şi facă datoria? Faptul ca nu s-a întâmplat nicio tragedie ţine doar de noroc, pentru că dacă s-ar fi întâmplat vreo urgenţă medicală sau de altă natură, rezultatul ar fi fost catastrofal, Salvarea, Pompierii sau SMURD-ul fiind în incapacitate de a ajunge la Casele Miceşti", mai spun oamenii.

Locuitorii din Casele Miceşti: Răfuieli politice în detrimentul locuitorilor


“Este de notorietate faptul că actualul primar se exprimă în diverse conjuncturi că nu are niciun interes să se ocupe de drumul comunal câtă vreme fostul primar din Feleacu locuieşte la Casele Miceşti. Este incredibil ca în secolul 21 un edil să poată avea o astfel de mentalitate comunistă! După calculele greşite ale domnului primar, ar fi doar câteva persoane pe care s-ar putea bizui la alegeri, restul având buletine şi adrese în alte părţi. Realitatea este însă alta: Primăria Feleacu a eliberat doar în ultimii ani zeci de autorizaţii de construcţii, deci, are implicit obligaţiile care decurg din eliberarea autorizaţiilor”, spun oamenii.

Locuitorii din satul Casele Micesti spun că se pregătesc să dea în judecată Primăria şi Consiliul Local Feleacu.


“Vom cere daune materiale pentru distrugerea autoturismelor, pentru neonorarea din partea noastr[ a contractelor de muncă sau a altor contracte din cauza drumului, şi daune morale pentru traumatizarea copiilor, nu de puţine ori rămânând blocaţi ore în şir în autoturisme împreună cu copiii nostri. Foarte mulţi dintre noi au adunat probe şi dovezi imbatabile. Perioada ce va urma va fi mult mai crâncenă pentru că marea de zăpadă se va topi, urmând o altă săptămână în care nu se va putea ieşi din sat! Nu putem decât să ne rugăm să nu se întâmple vreun accident sau problemă de sănătate, Ambulanţa sau Pompierii nu vor putea în niciun caz să ajunga aici, astfel se poate muri sau arde la 7 km de centrul Clujului în anul 2019. Mai rău decat în Antichitate”, mai spun aceştia.

La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Feleacu susţin că drumul a fost curăţat cât de bine s-a putut, având în vedere că la prima ninsoare, căzută în decembrie, a nins 30 de ore în continuu, iar satul se află într-o zonă în care vântul bate mai puternic, fiind un factor care contribuie la răscolirea zăpezii.


"Sunt rapoartele de lucru care sunt semnate de delegatul de la Casele Miceşti. Conform Legii 215, fiecare localitate are un delegat sătesc. Casele Miceşti este un cătun. Ori domnul (delegatul sătesc n.r.) poate confirma că utilajele au fost, pentru că dânsul este cel care semnează raportul de lucru când ajung utilajele acolo", a explicat viceprimarul Mariana Maşcaş.

Ea a afirmat că anul acesta situaţia a fost mai dificilă pentru că a nins foarte mult, dar că s-a intervenit pe drumul spre Casele Miceşti cu un buldoexcavator şi cu un tractor cu lamă mare.


"Supărarea dânşilor este pe undeva că nu se poate circula pe ambele sensuri, ori unde sunt troienele foarte mari nu se poate. Noi ca şi comună avem trei sate mari şi două mici, avem 70 de kilometri de drumuri care în momentul în care cade zăpada trebuie să intervii", a spus viceprimarul.

Etichete: drum blocat feleacu
Ultimele Stiri
abonare newsletter