Actualitate

Plângere penală împotriva primarului Câmpiei Turzii, Dorin Nicolae Lojigan

Grupul de coordonare Cluj al inițiativei cetățenești Oameni Noi în Politică, format din reprezentanți ai USR Cluj, RO100 și grupul civic Umbrela Anticorupție Cluj, vor depune plângere penală împotriva edilului Dorin Lojigan.

Aceștia „își exprimă public revolta față de abuzul comis pe 14 februarie, de către Primăria municipiului Câmpia Turzii, în ceea ce privește validarea semnăturilor inițiativei”, se arată într-un comunicat al grupului. Primarul din Câmpia Turzii este acuzat că a reținut în mod abuziv, în cursul zilei de vineri, semnăturile pentru susținerea campaniei cetățenești „Oameni noi în politică”.

„Primul dosar ce conținea aproape 200 de semnături a fost depus de către reprezentanții inițiativei la primărie pe data de 23 ianuarie. Conform legii, primarul avea obligația să ateste listele de susținători în termen de maxim 15 zile lucrătoare, adică cel târziu 13 februarie, fapt care nu s-a întâmplat însă. Luni, 11 februarie, i-am contactat telefonic și le-am comunicat termenul limită care se apropie. I-am anunțat și de intenția noastră de a veni după semnăturile validate, lucru pe care l-au confirmat și cu care au fost de acord, spunând că acestea sunt validate și ne așteaptă să le ridicăm. Atunci când voluntarul nostru a venit însă să ridice semnăturile validate, acesta a fost pus să aștepte degeaba două ore pe holurile primăriei sub diverse pretexte. În final, funcționarii l-au informat că nu va primi nimic deoarece ei au cerut și așteaptă un punct de vedere din partea Autorității Electorale permanente, instituție care nu are niciun atribut în această chestiune”, se arată în comunicatul remis de USR Cluj.


Sâmbătă, președintele Comitetului de inițiativă Mihai Politeanu l-a notificat pe primarul Dorin Lojigan că a depășit termenul legal iar următorul pas, luni, va fi sesizarea penală.

„Termenul a fost depășit, am discutat ieri (n.r. vineri) telefonic cu un funcționar al primăriei. Au ținut un coleg pe holuri circa două ore cu promisiunea că le atestă, iar la final i-au dat o informare în bătaie de joc că nu vor face acest lucru pretextând că au cerut un punct de vedere de la Autoritatea Electorală Permanentă, o instituție care nu are absolut nicio atribuție în aplicarea Legii 189/1999 privind inițiativele legislative cetățenești. Puteau cere, liniștiți, și de la Ministerul Economiei, era același lucru”, a declarat Mihai Polițeanu.


Inițiatorii amintesc de faptul că, în cursul anului trecut, Lojigan a atestat în termenul legal listele de susținători ai campaniei cunoscute public sub numele „Fără penali în funcții publice”, în baza legii inițiativelor cetățenești.

„Atunci nu a avut nicio nelămurire în ceea ce privește aplicarea acelei legi. Așadar, în cazul de față nu este vorba de necunoașterea legii sau incompetență administrativă, ci de rea-credință și intenție de vătămare a drepturilor și intereselor inițiatorilor proiectului, așa cum sunt ele definite de Legea 189/1999”, se mai arată în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter