Actualitate

Surpriza din interiorul aqua park-ului de la Cluj. Un acvariu IMENS, noua atracție

Nu doar toboganele vor fi atracția principala a aqua park-ului care se va construi la Cluj-Napoca, ci și un acvariu imens cu diverse specii de pești sau meduze.

42 de milioane de euro ar urma să coste aqua park-ul Primăriei, bani care vor veni de la bugetul local. Primarul Emil Boc recunoaște că municipalitatea nu dispune de acești bani. “Acești bani Primăria nu îi are în buget. Doar anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro. Dacă îi aveam, puteam face jumătate din aqua park. Prima noastră opțiune, să vedem dacă va fi viabilă, este să realizăm un partenerit public-privat, să vină un investitor privat care să vină cu banii”, spune Boc.

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va discuta, în ședința de marți, 5 martie, indicatorii tehnico-economici (studiul de fezabilitate) pentru construirea bazei de agrement – Aqua Park-ul din Gheorgheni (Becaș).


Potrivit documentului care va fi supus votului consilierilor, partea de interior a Aqua Park-ului va avea o suprafață construită de 20.900 de metri pătrați, iar partea exterioară va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați.

Printre numeroasele variante de petrecere a timpului liber, iubitorii de apă, soare și aer curat vor avea la dispoziție opt tobogane acvatice – cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, bazine de relaxare, pool bar, un loc de joacă și o piscină pentru copii, locuri de odihnă cu șezlonguri sau hamace, restaurante și terase.


„Vedeta” Aqua Park-ului va fi toboganul King Cobra, un echipament cu o înălțime de 17,5 metri.

“E nevoie de așa ceva la Cluj (n.red. aqua park) pe conceptul de calitate a vieții. Nu avem așa ceva, din nefericire, și clujenii merg la Oradea, ba în Ungaria. Nu trebuie să îi mai punem pe clujeni pe drumuri. Cer întregii comunități să discutăm acest proiect, sunt deschis la toate nuanțele venite. Cum să îl realizăm, cum să păstrăm specificul verde al aqua park-ului? Din toată suprafața de 88.000 mp, doar 22.000 mp, doar 2 hectare, este suprafață restricționată cu bilet. Adică acolo se va intra cu bilet. Restul suprafeței de la 22.000 până la 88.000 mp plus parcare totul va fi cu circulație publică deschisă, adică alei, trotuare, spații verzi, copaci, posibilitatea de a te plimba, să vezi un acvariu care va fi cu acces nelimitat public, un acvariu cu 650 metri cubi de apă unde vor fi prezentate specii de pești, de meduze, peșteri, vor putea fi făcute lecții de către școli acolo cu elevii să vadă în mod natural cum trăiesc peștii. Va fi cu acces public nelimitat. Și partea exterioară va fi cu acces public nelimitat tocmai pentru a putea să te plimbi, să alergi, să te bucuri de mediul verde de acolo. Știu că unii sunt foarte sensibili la acest aspect de a păstra caracterul verde , de a fi cât mai puțin invaziv în această zonă, dar și de a realiza un spațiu de agrement pentru clujeni”, a declarat primarul Emil Boc la un post de radio local.


Durata de realizare a investiției va fi de 24 de luni.

Spații care să le provoace clujenilor “emoții și amuzament”


Municipalitatea propune efectuarea următoarelor lucrări, conform temei de proiectare:

Zonă agrement: amenajarea unor spații menite să provoace utilizatorii emoții (tobogane cu diverse grade de dificultate, combinația tub închis-deschis cu efecte cromatice de lumină), amuzament (bazine pentru copii, mini-cascade, bazine cu valuri artificiale) și recreere (jacuzzi, pool bar, zone de plajă amenajate cu nisip, șezlonguri, hamace)


Zonă wellness: biosaună, saună finlandeză, hamman, cascadă de gheață, camere pentru masaj, camere de relaxare

Zonă alimentație și comerț

Ultimele Stiri
abonare newsletter