Actualitate

Nici nu au intrat bine în funcțiune. Benzile dedicate transportului în comun din Gheorgheni se extind!

Începând de marți, 2 aprilie, a intrat în funcțiune noua bandă dedicată transportului în comun din cartierul Gheorgheni, pe tronsonul dintre strada Septimiu Albini și Piața Cipariu (sensul de mers spre centrul orașului). Primarul Emil Boc anunță deja extinderea.

“Vom continua pe întreg tronsonul pe Titulescu, în primul rând pe axa aceasta de la Iulius Mall încoace, deci ne vom extinde, vom trece la desființarea garajelor și, de asemenea, la crearea de locuri de parcare suplimementare, prin instituirea de sensuri unice în zonă. Deja există un proiect discutat cu oamenii din zonă pentru crearea unui sistem de circulații astfel încât să se mai disponibilizeze locuri de parcare suplimentare pentru crearea sensurilor unice. Cred în continuare soluția priorității transportului în comun este  importantă. Vom avea în Gheorgheni, dar voi merge și voi convoca Comisia de Circulație pentru a implementa câteva soluții și pe axa est-vest sau vest-est Mărăști-Mănăștur sau Mănăștur-Mărăști. Mă refer la benzi reversibile să fie posibil. Trebuie să extindem de la zona Memorandumului prioritizarea transportului în comun. Prima propunere a Comisiei a fost să așteptăm până se face supralărgirea Moților-Mărginașă, care va mai dura. Dar până atunci vreau să mergem mai departe cu proiectul, să nu ne oprim doar la zona Memorandumului cu prioritatea liniei de transport în comun. Sunt specialiști care trebuie să îmi propună alternative. Sarcina mea e să stau pe ei să vină cu soluții, discutăm, analizăm și trecem la implementare”, a comentat Boc, joi dimineața, la un post de radio.

Emil Boc îi invită pe clujeni să folosească mai mult transportul public pentru a ajuta la descongestionarea traficului.
„Începând de astăzi (n.red. marți) avem bandă dedicată pentru transportul public din Gheorgheni, de la intersecția cu strada Septimiu Albini, care continuă cu Piața Cipariu, pe partea cu Catedrala, intră pe 21 Decembrie până pe Memorandumului, aproximativ 2,5 km. Prin aceasta încurajăm transportul public, încurajăm clujenii să folosească autobuzele, încercăm să oferim cele mai bune condiții posibile transportului public și să avem o alternativă la transportul cu mașina. Vom continua și în perioada următoare extinderea și prioritizarea transportului public în mai multe zone din oraș. Haideți împreună să folosim transportul public cât mai mult cu putință și să ajutăm la descongestionerea traficului în oraș”, a fost mesajul edilului pentru clujeni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter