Actualitate

Presa franceză scrie despre unul dintre festivalurile din Cluj

Publicațiile franceze au scris despre unul dintre cele mai importante festivaluriluri din Cluj, fiindcă ediția din acest an are în prim plan cultura franceză.

„Filmul francez, gastronomia și artele vizuale fac parte din programul din acest an al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc în perioada 31 mai-9 iunie la Cluj-Napoca”, scrie lepetitjournal.com.

În cadrul Focusului francez, între 31 mai și 9 iunie, publicul va urmări în premieră în România o serie de producții noi dintre cele mai diverse, semnate de regizori aflați în plină ascensiune.
Printre filmele și evenimentele confirmate în secțiunea dedicată cinematografiei franceze se numără comedia pariziană Doubles Vies (Veneția, Toronto), în care un editor de success se vede nevoit să se adapteze la era digitală, în care cărțile nu mai există fizic, ideea de cuplu este foarte flexibilă, iar viața pare dictată de rețelele sociale.
Parte din selecția de filme incluse în Focus Franța, Jean Paul Gaultier Freak & Chic, cel mai recent documentar semnat de regizorul Yann L’Hénoret, îl urmărește pe legendarul designer francez de-a lungul a șase luni, surprinzându-l în plin proces de creație. Actori, dansatori, artiști de circ și cabaret, referințe pop și creaturi flamboaiante cuceresc scena în Fashion Freak Show – conceptul revoluționar pus în scenă de ,,copilul teribil al modei franceze’’, la aniversarea celor 40 de ani de carieră.
O autobiografie condimentată cu muzică și lumini readuce la viață atmosfera anilor ’70 din Le Palace, clubul parizian în care artiști renumiți ai epocii, precum Karl Lagerfeld, Mick Jagger sau Andy Warhol, întâmpinau zorii zilei pe ringul de dans în Golden Youth (Une jeunesse dorée).
Un eveniment neașteptat îi transformă complet viața și lui Frank, tânărul pompier a cărui înfățișare este complet distrusă după un incediu mistuitor în Through the Fire (Sauver ou périr).
Între 31 mai și 9 iunie, Caravana Culinară franco-română poposește în România, la TIFF 2019, completând itinerariul care a inclus Paris, Bordeaux, Calais, Montpellier și Marsilia. În turneul său de patru luni în Franța, Șareta culinară a găzduit chefi români care au propus publicului francez preparate reinterpretate ale bucătăriei tradiționale românești.
TIFF este unul dintre primele evenimente culturale de top din România care vor oferi publicului ocazia de a degusta deliciile bucătăriei franceze, pregătite de un Chef francez invitat și un partener local.
Artele picturale se vor împleti cu mediul cinematografic în expoziția ,,O seară în atelierul părinților mei’’ - dialogul dintre două generații de artiști.
Toate evenimentele fac parte din programul dedicat Sezonului România-Franța.

 

Etichete: tiff festival
Ultimele Stiri
abonare newsletter