Actualitate

Clipe teribile pentru cinci suflete: s-au izbit cu mașina de un cap de pod și s-au răsturnat

Sperietură zdravănă pentru cinci persoane în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

Update

Potrivit IPJ Cluj, conform primelor verificări, o tânără de 20 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Napoca - Câmpia Turzii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Polițiștii dezvăluie că tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, se fac cercetări privind comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.


Știrea inițială

Un autoturism în care se aflau cinci persoane s-a izbit de un cap de pod și s-a răsturnat, duminică-noapte, în jurul orei 03:00, în municipiul Turda.

Potrivit ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ au intervenit ca urmare a accidentului rutier produs pe strada Câmpiei, din municipiul Turda.


Din fericire, nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare, cele cinci persoane fiind consultate medical și transportate în stare de conștiență la spital. Cu toate acestea, unul dintre ocupanții autoturismului a fost în stare mai gravă, el suferind un traumatism cerebral mai sever.

Ultimele Stiri
abonare newsletter