Actualitate

Alunecare de teren pe Autostrada Transilvania. Trafic restricţionat între Turda şi Gilău

Traficul se desfăşoară pe o singură bandă pe Autostrada Transilvania, după ce între Turda şi Gilău au avut loc alunecări de teren.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A3 Turda – Gilău, la kilometrul 57+500, pe sensul de mers către Turda, s-a produs o alunecare a pământului de pe versant pe o distanţă de aproximativ 10 metri.

La faţa locului se desfăşoară lucrări pentru degajarea drumului afectat de pământ.


"Circulaţia rutieră se desfăşoară doar pe banda 2, banda pentru vehicule lente şi banda 1 fiind restricţionate temporar. Zona este semnalizată corespunzător", transmite IGPR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter