Actualitate

Grigore Arbore, important scriitor român din Diaspora, a volumul „Periculoasele derive. Reflecții asupra unui prezent fără viitor” la Cluj

Grigore Arbore, un nume de referință în domeniul literaturii românești din Diaspora, și-a lansat astăzi cel mai recent volum, intitulat „Periculoasele derive. Reflecții asupra unui prezent fără viitor”, în foaierul Casei Universitarilor din Cluj-Napoca.

În cadrul evenimentului s-a dat cuvântul unor persoane importante din viața culturală a Clujului: Ioan Chirilă, Aurel Codoban, Ioan-Aurel Pop și Vasile Pușcaș, care este și autorul prefeței volumului proaspăt lansat la editura Școala Ardeleană.

O introducere marcată de personalități și cuvinte laudative

În deschiderea evenimentului, volumul a fost supranumit „o fațetă nouă a preocupărilor domnului Arbore”, împletind în paginile sale „cunoștință, analiză și exprimare”, „fiind o abordare universală”, o formă scrisă a anumitor chestiuni politice care vor dăinui peste timp.


Rectorul Universității Babeș-Bolyai și președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a ținut să sublinieze promovarea cărților lui Grigore Arbore, „pline de miez”, care se leagă de istoria contemporană.

„Trasează pulsul lumii, care nu este optimist, atrage atenția asupra acestei lumi ciudate in care ne mișcăm noi. A scos la lumină zbaterea noastră de a intra in instituționalitatea europeană”, a completat academicianul.


În opinia lui Ioan-Aurel Pop, titlurile sunt „grăitoare”, atingând sufletul omului. Titluri precum „Congelarea Europei”, „Aroganța germană în judecarea Balcanilor” „Califatul se reinstalează” nu sunt metaforice. Panorama lumii puternice, de la Rusia lui Putin la America lui Trump, include note de specialitate, caracteristice, detalii inovatoare, folosite din plin, „pe care știe să le așeze în pagină într-o formă atractivă”.

Aurel Cordoban, alt autor renumit, consideră că volumul poate fi citit ca o „proză polițistă”, cu mare densitate. Temele care se disting au natură apocaliptică, conferind explicații despre „riscul privind viitorul”, „problema întregii Europe de a transmite, de a găsi un minim numitor comun care să elimine diferențele”.


„Analistul politic trebuie să fie legat de etică. Estetica este etica estului. Se simte foarte bine poetul care devine prozator într-un fel. Avem de-a face cu un fel de proză, plină de conotații”, a spus eseistul în legătură cu versatilitatea autorului.

Vasile Pușcaș, ale cărui fraze și-au găsit locul în prefața cărții, îl vede pe Grigore Arbore drept „unul dintre ultimii enciclopediști”, care are capacitatea de a sintetiza domenii diverse, de la artă la ultimele tehnologii. Tema principală, în viziunea sa, rămâne cunoașterea.


„Vede lumea nu prin prisma informațiilor, ci le duce, prin complexitatea lor, spre cunoaștere. Ne oferă o fereastră spre a cunoaște lumea, care se face prin scheme, matrici, modele foarte clare. Are capacitatea să obiectiveze subiectivitatea umană ca istoric și analist”, a indicat semnatarul prefaței.

Volumul prin ochii creatorului său

Grigore Arbore, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, și-a început discursul vizibil emoționat deoarece se consideră a fi „indisolubil” legat de acest oraș.


„Am încercat să descifrez ce se vede, dacă aruncăm o privire de 180 de grade asupra lumii, nu să o secționez ci să o reconstruiesc cât să se perceapă un ansamblu”, a sintetizat autorul opera sa.

Omul de cultură consideră că opera nou publicată nu reprezintă o colecție de eseuri, ci anumite însemnări, intervenții, opriri asupra unor „puncte critice”, „situații explozive”, „tensiuni care creează neînțelegeri, incompatibilități”. În acest context, „persoanele care decid asupra sensului lumii” nu pot procesa ceea ce se întâmplă.

Pentru a exemplifica demersul conceperii acestei lucrări, Grigore Arbore a făcut mai multe analogii din toate domeniile cunoscute lui, a amintit inclusiv de tehnici folosite în perioada Renascentistă. Și-a adus aminte și de Faust, un subiect din fragedele sale începuturi, spunând că „indiferent de orice, ne putem întoarce la un umanist”.

Prezentarea sa s-a terminat cu o altă nuanță, autorul recitând multiple poezii dintr-o antologie anterioară. Cu lansarea de astăzi, Grigore Arbore a mai scris o filă din istoria literară. Întregul volum se rotește în jurul cunoașterii, la fel ca ultima sa afirmație din cadrul evenimentului. „Acesta este ceea ce am înțeles din mine”, a încheiat autorul.

Articol scris de Iulia Mureșan, studentă în anul I la Jurnalism, în cadrul FSPAC.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter