Actualitate

Lupte crâncene între roboții studenților clujeni la BattleLab Robotica. FOTO/VIDEO

Peste 40 de roboți au concurat, timp de mai multe ore la cea de-a noua ediție a evenimentului

Studenții politehniști și-au construit proprii lor roboți care au trebuit să se confrunte în cadrul BattleLab Robotica, competiție care a ajuns la cea de-a XI-a ediție.

Conceptul de sumo robotic a apărut la sfârșitul anilor ‘80 în Japonia, ca o încercare de a combina tradiția cu tehnologia. Competițiile de acest gen sunt în continuă creștere, evoluând de la roboțeii îmbrăcați în lemn şi plastic la adevărate demonstrații ale tehnologiilor de ultimă generație.


O competiție recunoscută la nivel mondial

Fenomenul BattleLab Robotica, aflat la a IX-a ediție, este un concurs internaţional de sumo robotic, ce se referă la idei inovative, determinare și ingeniozitate, deoarece participanții își construiesc de la zero propriul robot autonom, cu scopul de a domina ringul de luptă.

„Este o competiție recunoscută la nivel mondial, a treia din lume în acest moment. Avem aproape 50 de roboți participanți care s-au luptat câteva ore bune. Cei mai buni vor ajunge la competiția din Japonia. Însă nu e doar asta. Pentru noi e scuza potrivită să facem ceva cu mâinile noastre, să îi scoatem pe studenți din monotonia cursurilor, a seminariilor, a poveștilor”, a spus Septimiu Crișan, organizator.


O șansă pentru angajare

Acest concurs este o ocazie inedită pentru studenții care își construiesc propriul robot datorită faptului că aplică ceea ce au învățat la școală. De asemenea, printre spectactori există an de an și angajatori, care îi „vânează” pe cei mai pricepuți dintre ei. Astfel, competiția le deschide drumul spre piața muncii.

„Foarte mulți dintre ei sunt angajați pe loc. Pentru CV-ul lor contează. Pentru experiența lor contează. Un robot, această cutiuță de 20 pe 20 de centimetri înseamnă automat programare, electronică, mecanică, înseamnă teambuilding, marketing, management, brandind. Este o întreagă lume într-un roboțet de 20 pe 20. O facem din plăcere, dar o facem și pentru ca ei să aibă puțină încredere în piața aceasta a muncii, care e foarte dură pentru ei”, a explicat Septimiu Crișan.


Cea mai mare ediție de până acum

Ediția de anul acesta a fost una dintre cele mai mari, fiindcă au fost peste 40 de roboți înscriși și au venit concurenți din întreaga țară.

„Competiția a fost ințiată în anul 2011 și putem spune că acestă ediție este cea mai mare de până acum, fiindcă au fost înscriși peste 40 de roboți. Atmosfera a fost foarte frumoasă, am avut mulți oameni în public care erau fericiți și erau curioși să vadă cum se bat roboții pe ring. A fost spectaculos”, a povestit Monica Constandachi, coordonatorul evenimentului.


Lupte aprige între roboți

Emoționați, studenții care au creat roboții înscriși în competiție își așteptau rândul. În amfiteatrul P03 din cadrul Universității Tehnice, în bănci, susținătorii echipelor urmăreau cu sufletul la gură bătăliile.

„Am descoperit această pasiune încă din liceu, când am început să facem mici roboței. La facultate am aflat de concurs și mi s-a părut foarte interesantă, o idee bună să facem lucruri noi și să realizăm totul cu mâna noastră”, a mărturisit Codruța Gherman, participantă.


 

abonare newsletter