Actualitate
Nu se mai emit carduri Cluj Bike de peste un an și jumătate. Primăria promite să analizeze situația
Sistemul de Bike Sharing, în ciuda faptului că a avut multe probleme de-a lungul timpului, este extrem de folosit de către clujeni. Însă, de mai bine de un an și jumătate, nu se mai emit carduri, din cauza faptului că sunt mii de carduri deja activate și doar 500 de biciclete.
Odată cu venirea căldurii, mulți clujeni renunță la mașină și la mijloacele de transport în comun, alegând să folosească bicicleta. Însă nu toți dețin una, așa că implementarea sistemului de Bike Sharing a fost o binecuvântare pentru mulți dintre cei care doresc să facă puțină mișcare. Din păcate, de mai bine de un an și jumătate nu se mai eliberează carduri.
Emil Boc a declarat anul trecut că există o problemă în acestt sens și că urmează o evaluare, după care se va trece la etapa „Bike Sharing 2”.
“Nu se mai eliberează carduri pentru biciclete. S-au eliberat 15.000 de carduri raportat la cele 500 de biciclete care sunt. A fost o apreciere dată din partea specialiștilor pentru a putea fi un număr suficient, dar în același timp să poată funcționa Bike Sharing-ul, să se găsească biciclete. La 500 de biciclete, 15.000 de carduri s-au apreciat că sunt deocamdată suficiente emise. Dacă se emit mai multe există riscul să nu găsești biciclete. Stăm să facem o evaluare, dacă specialiștii ne vor spune că mai pot fi emise după ce se pun în computer și se analizează datele de utilizare, mai emitem. Evident, ne pregătim să trecem la etapa bike sharing 2 ce înseamnă achiziționarea și a altor biciclete și a altor spații care să fie în oraș. Proiectul va continua, el nu se va opri, dar într-adevăr astăzi nu mai emitem carduri până nu facem această analiză să vedem dacă mai putem emite”, a declarat Boc anul trecut.
Despre proiectul Bike Sharing 2, Emil Boc vorbește încă din septembrie 2017. El spunea atunci că finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, iar implementarea acestui proiect se va face în următorii 10 ani şi va costa 10 milioane de euro.
În căutarea soluțiilor
Reprezentanții Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au transmis că se caută o soluție prin care să fie anulate cardurile care nu au fost folosite. Motivul pentru care nu se mai emit carduri este acela că au fost emise un număr incredibil de mare de carduri, în comparație cu numărul de biciclete disponibile în cadrul sistemului de Bike Sharing.
„Nu se emit carduri. Se va face o analiză a sistemului și este posibil ca în viitor, în funcție de câți utilizatori sunt, să luăm o decizie să se suplimenteze, dar deocamdată nu. Deci nu putem să spunem că asta se va întâmpla într-o lună, două, trei”, au transmis reprezentanții Biroului Mass Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
Proiectul Cluj Bike, departe de a fi funcțional la capacitate maximă
În noiembrie 2016, cu 3 ani întârziere, Primăria Cluj anunţa finalizarea proiectului Bike Sharing. Dacă iniţial, la momentul semnării proiectului, valoarea contractului era de 2,6 milioane euro, după trei ani întârziere costurile au ajuns la suma de 3,1 milioane euro. În momentul de faţă, pistele pentru biciclete sunt doar de formă, multe din ele fiind amenajate pe trotuare astfel că pietonii circulă nestingheriţi pe ele, iar şoferii îşi parchează maşinile fără jenă pe piste.
Proiectul Cluj Bike, inaugurat oficial în noiembrie 2015 este departe de a fi funcţional la capacitate maximă. A fost închis în decembrie 2015, pentru mentenanţă, la nici o lună de la deschiderea oficială, ca să fie redeschis în martie 2016. La câteva săptămâni de la repunerea în funcţiune a bicicletelor, clujenii s-au plâns de proasta funcţionare a sistemului de bike-sharing şi au semnalat numeroase defecţiuni. În primul rând, multe staţii sunt offline şi nu pot fi folosite bicicletele din standuri.
Prin acest proiect au fost instalate 50 de staţii self-service de biciclete, din care 44 în Cluj-Napoca şi 6 în Apahida şi Floreşti.