Actualitate

VIDEO Lucrările pe lotul Câmpia Turzii-Chețani, derulate cu „frâna de mână trasă”

Lucrările de la Autostrada Transilvania sunt departe de a fi finalizate, acestea desfășurându-se într-un ritm extrem de lent, cu mari șanse de noi întârzieri.

După ce, în urmă cu doar o lună, ministrul Transporturilor amenința cu rezilierea contractului cu constructorul Straco, nemulțumit fiind de situația de pe șantier, lucrările de pe șantierul Lotului 4 avansează, în continuare, într-un ritm încet. Răzvan Cuc se plângea că mobilizarea pe care a văzut-o pe şantier este nesatisfăcătoare şi „nu va tolera un astfel de comportament”. Din imaginile surprinse de Asociația Pro Infrastructură, reiese faptul că mobilizarea constructorului a rămas la fel de deficitară.

„Miercuri, 8 mai 2019, am filmat din dronă lotul Câmpia Turzii-Chețani, parte din Autostrada A3, construit de cei de la Straco. Într-adevăr, vremea nu a fost prielnică în ultimele săptămâni, dar chiar și așa mobilizarea antreprenorului este în continuare deficitară. Lucrările avansează într-un ritm foarte lent, existând tot mai multe șanse ca inaugurarea segmentului de 15,7 km să fie împinsă în 2021. Stadiul fizic a ajuns la aproximativ 23%. Problemele financiare ale constructorului adăugate la incapacitatea CNAIR de a-și asuma costurile suplimentare generate de studiul de fezabilitate precar reprezintă «rețeta perfectă» pentru un nou șantier interminabil, derulat cu frâna de mână trasă”, susțin reprezentanții ONG-ului.


Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, iar Lotul 4 Câmpia Turzii - Cheţani are o lungime de 15,6 kilometri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter