Actualitate

Veste EXCELENTĂ pentru clujeni! Primăria simplifică procedura de eliberare a avizelor: „Circulă hârtia, nu oamenii!”

Începând cu luna următoare, clujenii se vor confrunta cu mai puțină birocrație. Primăria simplifică procedura de eliberare a autorizațiilor!

Primarul Emil Boc a dezvăluit că, din luna iunie, Primăria municipiului Cluj-Napoca este cea care se va ocupa de adăugarea la dosare a documentelor care se află în competența de emitere a administrației locale. Astfel, cetățenii nu vor mai fi nevoiți să bată din ușă în ușă pentru fiecare aviz în parte, așa cum se întâmplă în prezent.

„Ca o formă de respect pentru timpul și banii clujenilor, dar și pentru a avea o relație mult mai eficientă cu administrația locală, începând cu luna iunie, Primăria nu mai solicită cetățeanului să aducă la dosar în vederea obținerii autorizațiilor documentele care se află în competența de emitere a Primăriei. Ca să fiu mai concret, ai de primit de la Primărie o autorizație de construcție, și ai nevoie de avizul de la siguranța circulației, de la Direcția de patrimoniu, de la serviciul de spații verzi, de la serviciul de salubritate, care sunt toate structuri interne ale Primăriei. Astăzi, cetățeanul trebuie să meargă la fiecare structură în parte, din iunie nu va mai merge, merge Primăria și le atașează (n.red. avizele) la dosar. Circulă hârtia, nu oamenii! Muncim noi (n.red. administrația locală) mai mult, dar este o formă de respect pentru clujeni. De ce să-i ceri omului să meargă la șapte uși să obțină șapte ștampile, când Primăria, prin sistemul nostru de digitalizare, poate ușura munca oamenilor?”, a precizat edilul, la un post de radio local.


Boc susține că, deși este deocamdată o inițiativă la nivel local, ar trebui implementată la nivel național, scopul fiind eradicarea treptată a corupției și a birocrației.

„Vrem să dăm din nou semnalul că se poate, asta ar trebui făcut la nivel general, ar fi normal cu toate avizele emise de autoritățile statului, să fie interconectate bazele de date. Noi începem la scara asta mică, dar să nu uităm că, în România, fiecare ștampilă este o mică sursă de corupție. Elimini ștampilele, elimini și sursa de ciubucăreală, nu afectează atât de mult buzunarul, dar ne enervează, îi pune pe cetățeni în situații umilitoare”, a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, amintind din nou de implementarea procesului de digitalizare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter